Cum se colinda în Oltenia. „Aveau un blestem pentru cei care nu deschideau: «Colindeți pe pereți/ Grâu în casă să n-aveți!»” VIDEO

Colindele au început să răsune pe la ușile românilor, chiar dacă nu mai credem în rolul lor de odinioară. La sat, în schimb, și astăzi se păstrează un anume ritual.

E perioada colindelor, iar în satele în care nu vin turiștii, obiceiurile, acolo unde nu s-au pierdut cu totul, au suferit transformări ample. Copiii colindă cu gândul la răsplată, alta decât cea de pe vremea bunicilor. A dispărut biciul, dar au apărut petardele, iar semnificația spuselor de altădată s-a pierdut.

Copiii încă mai colindă, și la sat, dar și la oraș FOTO. Alina Mitran

În lumea satului nu se colinda oricând și nu se colinda oricum. În Olt, județ de câmpie, multe dintre obiceiuri erau legate de pâinea cea de toate zilele. Copiii colindau doar în Ajun, mai întâi copiii mari și la urmă cetele de copii mai micuți. Ulițele se umpleau de glasuri cristaline și de sunete de clopoței. Băieții pocneau din bici, fiind o adevărată întrecere între ei și o dovadă de măiestrie să reușești să faci biciul să pocnească așa cum nu reușește nimeni.

„La țară doar băieții pocneau din bice, în timp ce fetele mergeau după bolindeți, sau cu Sorcova. Cu Steaua veneau numai băieți, în dimineața de Crăciun, amintind de cei trei magi”, spune fostul etnograf al Muzeului Județean Olt, Rada Ilie. Că astăzi este acceptat ca și fetele să aibă roluri de neconceput odinioară ar fi cel mai mic rău, important fiind păstrarea obiceiului, spun specialiștii.

În comunism se vorbea oficial doar despre partea laică

Etnografii care au bătut satele în lung și-n lat, consemnând detalii atât de prețioase astăzi despre port, despre obiceiuri, despre locuire etc. spun că în comunism se practica cenzura, atunci când se publica rezultatul studiilor.  

„Când am scris „Zona etnografică Olt”, capitolul de biserici, erau bisericile de lemn din nordul județului, mi l-au scos, nu l-au băgat în lucrare. Despre obiceiuri și atunci mai vorbeam, dar mai mult despre partea laică. Dar acum sigur că putem să descriem obiceiul așa  cum s-a practicat el întotdeauna în satul tradițional”, spune Rada Ilie. Ce atunci nu se putea publica, astăzi nu mai există decât în amintirea bunicilor, pentru că traiul, chiar și la sat, s-a schimbat mult.

„Oamenii nu mai cred în obiceiuri cum credeau. Pentru că, de exemplu, făceau bolindeți, sau colindeți, pe care îi împărțeau în seara de Ajun. Asta era pentru femeia de la țară un prinos adus pentru recolta anului care a trecut. Îi împărțea din făina pe care o măcinau din grâul din anul respectiv, erau niște credințe pe care ei le păstrau foarte bine. Aveau încredere că și în anul care o să vină o să fie ploaie și recolta o să fie foarte bună. Nu era nimic întâmplător. Ei aveau credința asta, mai ales la noi, fiind o zonă agrară. Oamenii păstrau foarte bine obieciurile, dar pe timpul comuniștilor au dispărut. Dacă în Moldova, în Maramureș, s-au păstrat, la noi s-au păstrat mai puțin, sau deloc”, a dezvăluit etnograful.

Colindătorii sunt răsplătiți cu bunătăți FOTO: A.M.

„Colindătorii veneau călare”

În multe din satele Oltului colindătorii mergeau călare, spune Rada Ilie. Băieții aveau un rol important în casa celui colindat, mai ales dacă în respectiva casă era o „fată mare”.

„Veneau colindători călare, iar acolo unde era o fată necăsătorită, o „fată mare”, cum se spunea la țară, fata pregătea colacul lui Moș Crăciun, înainte îi spuneau colacul lui Moș Ajun, și-l invita pe băiatul pe care-l plăcea, îi dădea colacul, iar mama fetei avea grijă să-l așeze pe băiat pe un coș cu paie, ca în anul care începe să-i scoată cloștile pui. Obiceiurile erau foarte bine împământenite în viața satului. Acum mai vin călări, pocnesc din bice, dar nu mai cred. Atunci nu se dădeau bani. Se dădeau nuci, se dădeau mere, se dădeau bolindeți făcuți în casă. Deschideau la toate cetele de colindători. Veneau prima dată cei mari, călări, pe urmă veneau grupuri cu cei mai măricei și mai veneau și cei mici. Femeile făceau câte două-trei cuptoare de bolindeți, sau colindeți, denumirea depinde de localitate sau de zonă, acei colăcei împletiți, cu un măr, cu două nuci, asta le dădea. Mai târziu au început să cumpere șiruri de covrigi”, a explicat etnograful.

Merele, covrigii, nucile și colindeții erau odonioară răsplata colindătorilor FOTO: A.M.

Se colinda doar în seara de Ajun și în dimineața Crăciunului, fiind de neacceptat ca cetele să vină în oricare altă zi. Ajungeau în curtea gazdei și, după ce rosteau colindul, încheiau astfel: „Că ne dați, că nu ne dați/Voi de noi nu mai scăpați”.

Se mai întâmpla uneori ca anumiți gospodari să țină poarta închisă, iar pentru ei colindătorii aveau un soi de blestem, menționează etnograful. „Dacă nu deschideau poarta, colindătorii aveau un blestem al lor: „Colindeți pe pereți/ Grâu în casă să n-aveți!”. Dacă găseau poarta încuiată, nu intrau, dar spuneau versurile respective”, a explicat Rada Ilie.

Atât în ziua de Crăciun, cât și în ziua de Anul Nou, primul care trecea pragul trebuia să fie un voinic.

„Foarte multe obiceiuri am avut și noi, foarte multe, chiar dacă a fost zonă de câmpie. Noi n-am avut jocul cu capra, fiindcă la noi a fost zonă de câmpie. N-am avut jocul cu ursul, fiindcă n-au existat urși, dar aveam Plugușorul, care era foarte frumos. Puneau doi boi, sau patru boi, și brăzdau prin zăpadă cu plugul tras de boi, mergeau în fiecare gospodărie și semănau grâu, porumb, aruncau prin curte. Boabele respective le mâncau păsările, cu credința că anul care începe o să fie mai ouătoare și mai sănătoase.

Oamenii aveau credințele lor, de toamna până primăvara nu mergeau la oraș, pentru că n-aveau de ce, aveau totul în gospodărie și nu erau nici mijloace de transport. Totul se petrece în vatra satului. Erau foarte bine organizați, se ajutau între ei, era o comunitate mai restrânsă, dar mai apropiată”, a mai precizat etnograful.

Colindătorii care nu lasă obiceiurile să se piardă

Muzeul Județean Olt - Secția Etnografie  a organizat, cu câteva zile în urmă, un eveniment în care li s-au prezentat participanților câteva dintre colindele ce încă se mai păstrează, precum și bucatele cu care erau întâmpinați colindătorii.

Astăzi repertoriul colindătorilor este mult mai variat, li se permite și fetelor să-și asume roluri altădată accesibile doar băieților, însă câștigul cel mai mare este că în continuare copiii, și cei din vatra satului, și cei din mijlocul orașului, se bucură să colinde. Fetele au învățat să pocnească din bici, și chiar o fac mai bine decât băieții.

„Dacă am pierdut obiceiurile, ne-am pierdut rădăcinile. Obiceiurile, chiar dacă nu mai credem în ele, sunt moștenite din generație în generație, mii de ani, și acum să le pierdem…”, explică etnograful Rada Ilie de ce evenimente precum cel organizat de specialiștii muzeului oltean au o importanță deosebită.