Revendicări diferite, proteste în aceeaşi perioadă. Sindicaliştii din primării s-au aflat în grevă japoneză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii din Primăria Slatina au purtat banderole albe
Funcţionarii din Primăria Slatina au purtat banderole albe

Funcţionarii din patru primării, dar şi o delegaţie din partea poliţiştilor locali au luat astăzi parte la diverse forme de protest. Peste o săptămână protestează Sănăatea.

Aproximativ 170 de funcţionari din cadrul diverselor servicii ale Primăriei Slatina şi primăriilor Coteana, Milcov şi Spineni, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici – filiala Olt s-au aflat astăzi, între 9,00 şi 11,00, în grevă japoneză. Cetăţenii care au avut treabă la ghişee nu au fost afectaţi de protestul spontan al angajaţilor, însă în scurt timp, dacă revendicările funcţionarilor nu vor fi rezolvate, se poate trece la forme mai dure de protest, conform declaraţiei liderului Gheorghe Iana.

„Principala noastră revendicare este aprobarea Ordonanţei 43, care s-a blocat în Parlament, după adoptarea în Senat, au uitat pur şi simplu de ea. Mâine este o nouă şedinţă şi, sperăm noi, astfel îi vom determina să o pună în discuţie. Este vorba de rezolvarea acelor inechităţi salariale, care nu s-a realizat deloc, în continuare sunt diferenţe salariale mari între ocupanţii unor funcţii similare, în funcţie de instituţia în care lucrează. Noi sperăm să avem succes“, a spus Iana.

De protestat au protestat şi poliţiştii locali, o delegaţie de 26 de persoane fiind prezentă la o pichetare în Capitală, chiar dacă revendicările acestora sunt diferite, adoptarea statutului poliţistului local fiind printre priorităţi.

Membrii sindicatului SANITAS Olt vor fi, pe de altă parte, reprezentaţi pe 29 noiembrie la Bucureşti, la pichetarea mai multor ministere, în cazul acestora legea dialogului social fiind prioritatea, după cum a declarat liderul Uniunii Judeţene SANITAS, Roxana Dumitrescu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite