Profesoară cu 10 la Titularizare și Definitivat nu prinde post de titular. „Mă bucură enorm să-i văd pe copii că progresează”

Elena Mădălina Nițoiu este singurul candidat care a obținut media 10 la Titularizare, în județul Olt. Afișarea notelor de la Definitivat i-a mai adus candidatei încă un 10, tot singura medie maximă din județ. Pentru că nu sunt posturi de titular, va susține Titularizarea și în anii următori.

Mădălina Nițoiu reușește, de trei ani, cea mai mare notă FOTO: arhiva personală M.N.

Profesoara cu 10 pe linie din județul Olt a absolvit Facultatea de Drept în 2010 și Facultatea de Educație Fizică și Sport în 2022. De doi ani predă Educație Fizică și Sport, în anul școlar încheiat în vară având ore în două școli din mediul rural.

Prima facultate absolvită este Dreptul, însă nu a profesat, dedicându-și timpul fiului ei. Inspirată de soțul său, profesor de Educație Fizică, dar și antrenor de fotbal, Mădălina s-a reprofilat, alegând Educația Fizică. Și-ar fi dorit să facă sport de performanță, tenis, nu a reușit, însă acum își ajută cât de mult poate elevii să-și descopere talentul și, acolo unde și părinții îi pot susține, să ajungă în vârf.

Profesoara dă de trei ani concursul de Titularizare și de fiecare dată a obținut notă foarte mare la proba scrisă, cea mai grea din cadrul concursului (aproape 9,00 în 2022, 9,40 în 2023 și 10 în 2024). Nu sunt posturi titularizabile (anul acesta este unul singur, pentru care nu va opta pentru că este la peste 50 km de casă), așa că va susține examen și anul viitor.

„Examenul n-ar trebui să fie greu pentru un profesor”

Tânăra profesoara spune că cele două note de 10 obținute în acest an sunt rezultatul câtorva luni de muncă. A contat, pe de altă parte, și experiența acumulată în cei doi ani de predare.

Examenul nu i s-a părut deosebit de dificil. Pe de altă parte, împărtășește doar într-o mică măsură opinia multor candidați de la Titularizare care susțin că „subiectele nu au nicio legătură cu ce facem noi la clasă”.

 „Sunt trei subiecte. Primele două sunt de teorie, iar al treilea este exact ce se lucrează la clasă. Anul acesta a fost alergarea de viteză și un circuit de forță, lucruri pe care noi le facem la școală, clar. Partea de teorie... Într-adevăr, nu-ți trebuie definiția capacității motrice, spre exemplu, la ore, niciodată, nu vorbești cu copiii despre asta, nu le spui, dar pe baza teoriei punem în practică anumite lucruri. Deci e important să știm și teoria. Acum, sunt lucruri care nu-mi trebuie la clasă. Funcțiile Educației fizice - nu o să am nevoie de ele niciodată, dar trebuie să le știi pentru examen. Deci sunt și lucruri care nu ne trebuie la clasă, într-adevăr, dar pe care totuși trebuie să le cunoască un profesor, consider eu, indiferent ce disciplină predă. N-ar trebui să fie greu pentru un profesor. Noi asta facem, învățăm. Pe teorie ne sprijinim, de acolo pleacă bazele”, spune profesoara.

„Am colegi care se zbat de mulți ani să prindă un post”

Lucrul cu copiii o motivează să nu renunțe, activitatea la catedră oferindu-i cu adevărat satisfacții. A ales anul trecut, în ședința de repartizare pe posturi a suplinitorilor, ore în două școli din mediul rural, deși la fel de bine, spune, putea alege să predea la oraș. Nu a regretat niciun moment, din contră, se bucură enorm de progresul fiecărui copil în parte.

„E o satisfacție să observi că poate cade din picioare când face o genuflexiune și apoi reușește să le execute atât de bine, sau îi e frică să urce pe scara fixă și apoi lucrează abdomene fără niciun fel de teamă. De aici a pornit totul”, spune Mădălina Nițoiu.

 Ca suplinitor știe că îi expiră în fiecare an contractul de muncă, știe de asemenea că nota 10 de anul acesta nu-i poate aduce nimic în plus față de nota de anul trecut (când a reușit tot prima notă pe județ pentru disciplina Educație Fizică și Sport, dar n-au fost posturi vacante de titular).

„Eu voi avea contract, la fel, pe un an, după care trebuie din nou să dau Titularizarea sau peste doi ani să merg pe continuitate, dar în timp poate voi găsi post. Mă gândesc că poate pot să cer pe viabilitatea postului pe undeva, să devin titulara școlii, dar tot trebuie să mai dai o dată Titularizarea. E puțin mai complicat și am colegi care se zbat de mulți ani să prindă un post, colegi care predau la trei-patru școli poate, și cu note bune la Titularizare. Știam că asta e situația, știam că pot să suplinesc și cu nota 10 și, ca idee, nota 10, la anul, dacă nu dau examen, mare lucru nu mai valorează. Cineva cu 5 poate să ia ore înaintea mea”, explică profesoara.

Și-a asumat că va avea de parcurs un drum lung până la stabilitatea pe post. „Tuturor le-a fost greu la început, din ce știu, câțiva ani a trebuit să suplinească un post, așa că trebuie să avem puțină răbdare și să nu ne plângem, ca profesor trebuie să înveți, indiferent ce predai”, crede profesoara.

„Copiii sunt foarte dornici să facă mișcare”

Contrar a ceea ce se spune despre generațiile actuale de elevi, Mădălina Nițoiu spune că în școlile în care predă copiii sunt deosebit de interesați să facă mișcare.

„Eu am lucrat în special cu copiii din mediul rural, pentru că aș am vrut, să îmi iau post mai aproape de casă, și dimpotrivă, copiii de la țară sunt foarte motrici și le place foarte mult educația fizică. Nu știu care este  situația la oraș, dar la țară sunt dornici de a face mișcare, de a face sport. (...) Copiii sunt foarte drăgălași, cei din ciclul primar sunt și foarte iubitori, mă iau în brațe, îmi spun că mă iubesc, ceea ce pentru mine este enorm, simt o satisfacție sufletească ce nu poate fi descrisă în cuvinte”, dezvăluie profesoara.

Toți elevii săi au FB sau media 10 la Educație Fizică, iar asta nu pentru că nu i-ar aprecia pe cei care au calități sportive deosebite, ci pentru că este interesată de progresul înregistrat de fiecare elev în parte, iar acest progres există în cazul tuturor, chiar când vorbim de probe mai grele din cadrul orei de Educație fizică.  

„O luăm metodic, nu deodată. Le e drag să progreseze. Sunt copii care aleargă fără probleme 7-8 ture de teren și copii care abia pot o tură. Și mai alergăm, mai alergăm și reușim să creștem la două-trei  ture și le e foarte drag și lor că progresează, pentru că eu le dau note pe progres. Nu mă interesează că nu-mi alergi ca Usain Bolt, faptul că acum ai alergat o tură și peste câteva săptămâni, când dăm proba, ai reușit două-trei ture, deci ai progresat, pentru mine contează enorm. Să-i văd că progresează mă bucură enorm”, spune profesoara. Și-a propus să-i facă pe toți să vină cu drag la ora de Educație Fizică și a reușit. Nu are elevi care să vină cu scutiri medicale și nici copii care să nu participe la ore.

„Le-am dat și câte o notă de 9, dar ca să fac diferența într-adevăr între cei care sunt de 10 și ceilalți, dar oricum media 10 a avut toată lumea pentru că au progresat cu toții. Eu vreau să vină cu drag la Sport, nu de frică. Nu ai cum să nu progresezi dacă-ți faci ora tot timpul, nu ai cum. Nu ai cum să faci acum câteva genuflexiuni și peste câteva săptămâni să nu poți să faci 5-6 în plus, este imposibil. Progres avem la toți copiii”, susține profesoara.

Astăzi și în școlile din mediul rural există săli de sport și dotări, însă „dacă vrei să predai se poate și în condții simple”. „Și cu o singură saltea putem să lucrăm, nu este o problemă, dacă vrei să faci. La mine nu există doar să le dau mingea și atât, se poate face, putem să ne facem alergare de rezistență, mobilitate, forța marilor grupe musculare, chiar și fără niciun fel de material”, susține profesoara.

„Bineînțeles că se pierd talente”

Ce nu poate face întotdeauna, iar asta o mâhnește deseori, este să-i conducă pe toți copiii care au calități deosebite spre performanțe de top. Are elevi pe care i-a îndrumat către diverse cluburi și care fac handbal și fotbal de performanță, însă talentați ar fi mult mai mulți și ar putea performa și în alte sporturi.

„Nu prea avem infrastructură, deși copii buni aș fi avut, de exemplu, și la atletism. Din mediul rural este mai greu să aibă acces la o pistă de atletism, la un antrenor. Dar eu îi direcționez tot timpul, îi văd și le recomand: tu ești foarte bun la fotbal, ar trebui să faci asta, sau ești bun la atletism, ar trebui să faci asta. Asta este, majoritatea au părinții poate plecați, nu are cine să-i ducă la antrenamente. Bineînțeles că se pierd talente, ați văzut că în sport reușesc copiii care sunt susținuți de părinți. (...) Plătesc părinții totul și dacă nu ai resurse financiare e foarte greu în orice sport”, spune profesoara de 10.

Antrenori interesați să desfășoare în mediul rural antrenamente sunt o raritate. În schimb, copiii care au susținerea familiei merg  ei la oraș, la diverse cluburi. Efortul este considerabil și nu înseamnă doar să-și ducă zilnic copiii la antrenamente, ci și ca părinții să susțină costuri pentru cantonamente, echipamente, turnee. În aceste condiții, atunci când vorbim de campioni trebuie să admitem că autoritățile fac destul de puțin pentru acel rezultat și că în cea mai mare parte sunt eforturile părințiilor, nu ale statului, mai spune profesoara.