Poliţiştii de la Olt, la vânătoare de contravenienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii sunt cu ochii atât pe simplii pietoni, dar şi pe şoferi... (Foto: Mugurel Manea)
Poliţiştii sunt cu ochii atât pe simplii pietoni, dar şi pe şoferi... (Foto: Mugurel Manea)

Poliţiştii din judeţul Olt au împânzit şoselele din teritoriu. Efective din cadrul Serviciului Rutier şi ai formaţiunilor şi birourilor rutiere acţionează în trafic pe raza întregului judeţ pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de neacordarea de către şoferi a priorităţii pietonilor angajaţi în traversare regulamentară, precum şi de nerespectarea de către pietoni a circulaţia pe drumurile publice. Acţiunea se va încheia pe 28 februarie.

Oamenii legii au declanşat acţiunea pe data de 18 februarie, fapt pentru care, până miercuri – 20 februarie, au aplicat deja 42 de amenzi atât conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, cât şi persoanelor ce nu au respectat normele rutiere privind traversarea regulamentară.

În vederea prevenirii unor astfel de evenimente rutiere, reprezentanţii Poliţiei recomandă pietonilor să traverseze strada numai prin locuri marcate şi semnalizate cu indicatoare, iar acolo unde sunt instalate semafoare, să se traverseze doar la culoarea verde. 

“Atenţionăm cetăţenii care se deplasează ca şi pietoni să evite întotdeauna  traversarea unei străzi în fugă şi să aştepte mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau în refugiile special amenajate, nicidecum în stradă. După coborârea din mijloacele de transport să se asigure că traversează strada doar după plecarea autobuzelor sau microbuzelor din staţie prin locurile special amenajate. Recomandăm părinţilor să-şi sfătuiască copiii să nu se joace pe drumurile publice, ci numai în locurile special amenajate, unde nu circulă maşini. Ştim că poate părea desuet să tot repetăm aceste avertismente, dar realitatea ne arată zi de zi cât de mult contează o secundă de neatenţie. Un accident poate avea loc în orice moment”, a declarat comisar Cristian Rădoi din cadrul Poliţiei Rutiere Olt.

De asemenea, reprezentanţii Biroului Rutier atrag atenţia şoferilor să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule. Nu în ultimul rand, pe timpul deplasării, conducătorilor auto li se recomandă să adopte o conduită preventivă - depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii - care să îi protejeze de implicarea în accidente.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite