Persoanele care își caută un loc de muncă, invitate la „Bursa pentru absolvenți”. Câte locuri sunt în Olt pentru cei cu studii superioare

0
Publicat:

Serviciul public de ocupare a comunicat că angajatorii contactați au anunțat aproape 500 locuri de muncă vacate pentru Bursa absolvenților, care va avea loc vineri, 11 octombrie 2024. În județul Olt evenimentul se desfășoară la Slatina și la Caracal.

O nouă bursă a locurilor de muncă are loc vineri, 11 octombrie 2024 FOTO: arhiva/A.M
O nouă bursă a locurilor de muncă are loc vineri, 11 octombrie 2024 FOTO: arhiva/A.M

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se deschide vineri, 11 octombrie 2024, la ora 9,00. În județul Olt, Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a pregătit pentru întâlnirea angajatorilor cu persoanele afltae în căutarea unui loc de muncă două locuri de desfășurare. Astfel, la Slatina acțiunea se organizează la Casa Tineretului (zona VALCEA), str. Ecaterina Teodoroiu, nr.1, iar în municipiul Caracal -  la sediul Agentiei Locale, str. Toma Rusca, nr.3.  

Pentru aceasta actiune au fost contactaţi 133 agenţi economici, din care  35 au confirmat participarea, cu un număr total de 497  locuri de muncă vacante”, au anunțat reprezentanții AJOFM Olt.

Din cele aproape 500 locuri disponibile (având în vedere experiența anilor trecuți, este posibil ca în ziua bursei să fie disponibile și mai multe locuri vacante), 19 sunt destinate persoanelor cu studii superioare.

Se caută: specialist îmbunătățiri procese, psiholog, economist, inginer electrician, inginer mecanic, inginer metalurg, lucrător comercial, gestionar, vânzator, casier, agent de securitate, tipograf, conducator auto, sudor, strungar universal, mecanic, electrician întreținere și reparații, confeționer textile, manipulant marfă, confecționer asamblor articole din textile și muncitori necalificați.

 „Bursa este destinată absolvenților, dar orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă poate participa, indiferent de vârstă și de calificarea profesională.

Totodată, reamintim faptul că participarea este gratuită atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă”, mai precizează reprezentanții AJOFM Olt.

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele AJOFM Olt erau 7.358 persoane înregistrate. Dintre acestea, doar 1.019 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.304 erau șomeri neindemnizați. Cei mai mulți șomeri, 6.176, provin din mediul rural.  Ponderea cea mai mare o au șomerii cu nivel de instruire gimnazial - 42,10 %, urmați de șomerii cu nivel de instruire primar și fără studii (21,08 %) și cei cu nivel de instruire profesional (17,27 %). Doar 16,78 %  au nivel de instruire liceal, cu studii postliceale sunt 0,77 %, iar cei cu studii superioare au o pondere de 1,98 %.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite