Olimpicii Oltului, premiați la Gala Excelenței în Educație. „Nu suntem roboți, suntem oameni cu sentimente, cu pasiuni”
0Sute de elevi și profesori din școlile oltene au fost premiați, marți, 18 octombrie 2022, pentru rezultatele de excepție obținute în anul școlar 2021/2022 la concursurile naționale și internaționale școlare.

Elevii și profesorii care au urcat pe scena Palatului Copiilor din Slatina, olimpicii Oltului, au fost mai numeroși decât la edițiile precedente.
La Gala Excelenței în Educație, eveniment aflat la a VIII-a ediție (în 2021 și 2020, evenimentul nu s-a putut organiza din cauza pandemiei), Consiliul Județean Olt a acordat 454 premii pentru elevi (sunt 437 elevi medaliați) și 304 premii pentru profesori (le-au primit 195 profesori cu rezultate de excepție), fondul de premiere fiind de peste 180.000 lei.
„Din toate acțiunile noastre, dacă măcar un copil e motivat să învețe mai bine pentru astfel de premieri care se desfășoară, acțiunea noastră este un câștig și noi o considerăm una de succes. Încercăm să fim prezenți în motrivarea elevilor și a profesorilor să obțină rezultate bune la concursurile școlare”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, prezent la gală.
Premiile acordate au variat între 100 lei (premiu obținut de elevii care fac parte dintr-o echipă clasată pe locul I la etapa județeană a unui concurs național), respectiv 200 lei premiu individual pentru calificarea la faza națională, și 3.500 lei (acordat elevilor cu premii obținute la etapele internaționale).
Oferirea diplomelor, ca la maraton
Numărul mare de elevi și profesori premiați a făcut ca olimpicii și profesorii lor să nu stea mai mult de un minut-două pe scenă.
Un singur elev, Alexandru Prina, președintele Consiliului Elevilor Olt, premiat la rândul său pentru un premiu obținut la un concurs de științe, a cerut microfonul pentru a mulțumi pentru gestul de recunoaștere a muncii lor și pentru a le aminti adulților că olimpicii „nu sunt roboți, sunt oameni cu sentimente”.
„Nu suntem roboți, suntem oameni cu sentimente, cu pasiuni, și chiar vă mulțumim pentru faptul că ne respectați și ați făcut o tradiție din acest eveniment”, a spus elevul Alexandru Prina.
Chiar și desfășurată în ritm alert, festivitatea a durat aproape două ore, momentele de premiere fiind completate de evoluții artistice ale elevilor premiați la concursurile de muzică și de elevi de la cercurile de dans și canto ale Palatului Copiilor.
Au urcat pe scenă elevi de la școli din: Slatina, Caracal, Corabia, Balș, Osica de Sus, Cilieni, Crâmpoia, Dobrosloveni, Văleni, Scornicești, Drăgănești, Radomirești, Rotunda, Gârcov, Mărunței, Drăghiceni, Potcoava, Studina, dovedind că performanță se poate face și la oraș și la sat. Limbi străine, discipline tehnologice, matematică, informatică, diverse ramuri sportive, educație muzicală, fizică, chimie, lectură, cultură și spiritualitate etc., toate disciplinele au fost reprezentate.