Ministrul Mediului promite instalarea unei noi staţii de monitorizare a calităţii aerului în Slatina şi control la Garda de Mediu şi APM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia de tip industrial a afişat, pe monitorul din centrul Slatinei, în primele  19 zile ale acestui an, de 9 ori calificativul Rău FOTO: Alina Mitran
Staţia de tip industrial a afişat, pe monitorul din centrul Slatinei, în primele  19 zile ale acestui an, de 9 ori calificativul Rău FOTO: Alina Mitran

Prezent la Slatina pentru o vizită la producătorul de aluminiu ALRO Slatina, Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat că la Slatina ar urma să fie instalată o nouă staţie de monitorizare a calităţii aerului, dar şi că cele două instituţii cu atribuţii pe linia protecţiei mediului vor fi controlate.

Calitatea aerului în Slatina va fi măsurată în viitor cu încă o staţie de monitorizare. Dacă cea instalată pe Dealul Grădişte este de tip industrial, noua staţie pe care a promis-o la Slatina ministrul Mediului, Costel Alexe, va fi fie una de trafic, fie urbană, a spus ministrul, care a vorbit despre cauzele poluării şi despre situaţia în care marii coloşi industriali s-au retehnologizat şi nu ar mai fi principalii poluatori, în schimb adevăraţii poluatori nu sunt încă identificaţi.

Pentru că în Slatina calitatea aerului este din ce în ce mai des  pusă în discuţie, cetăţenii anumitor cartiere din vecinătatea zonei industriale plângându-se de aer irespirabil, pus pe seama unor topitorii care ar funcţiona, unele, fără respectarea reglementărilor legale şi a condiţiilor asumate, ministrul Costel Alexe a promis că la începutul săptămânii viitoare va trimite corpul de control la Garde de Mediu Olt şi Agenţia pentru Protecţşia Mediului Olt pentru a verifica modul cum aceste două instituţii au preluat sesizările venite şi au investigat cele sesizate. De menţionat că în intervalul 1-19 ianuarie, în 9 zile calitatea aerului a avut calificativul RĂU (indicativul 5, din 6).

„Nu-mi permi permit faţă de mine să trimit un corp de control şi-apoi să închid ochii la ce?!  Că s-ar putea ca anumiţi români ca şi mine să aibă de suferit pentru că anumite autorităţi ale statului român nu-şi fac treaba sau cei care ar trebui să-şi respecte angajamentele pe care şi le-au luat prin autorizaţiile de mediu sau avizele interate de mediu să nu le ducă la îndeplinire. În urma controlului vom constata dacă aceste topitorii au reglementări şi avize şi, evident, funcţionează. Dacă nu au, au o reală problemă, iat doi - vom vedea cum angajaţi ai statului român din Comisariatul Gărzii de Mediu Olt şi-au făcut treaba sau nu. Şi iară vor avea o problemă“, a răspuns ministrul, întrebat fiind dacă va face publice concluziile în urma controlului.
Şefii celor două instituţii menţionate, Dorel Şteomlega – APM şi Gheorghe Neacşa – Garda de Mediu,  sunt membri PSD şi nu pot fi deocamdată schimbaţi din funcţii pentru că le ocupă în urma promovării unor concursuri. Aceştia se află de aproape un deceniu în fruntea celor două instituţii cu atribuţii pe linia protecţiei mediului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite