Maria Adriana Kaboub, actriţa care le acordă oltenilor credit
0Consilierul bancar este de un an de zile actor amator în trupa Proart Slatina şi face parte dintr-un proiect coordonat de actorul Claudiu Bleonţ.
Şi-a dorit dintotdeauana ca domeniul cultural-artistic să facă parte din activităţile ei, iar acum visul i-a devenit realitate. Atunci când nu consiliază cetăţenii cum să-şi economisească banii sau să obţină creditare, Maria Kaboub asudă în sala de repetiţii până după miezul nopţii, pregătind premiere teatrale pentru publicul slătinean. A intrat în contact cu muzica la vârsta de şase când, împreună cu sora sa Flavia Cazacu, în prezent actriţă la Teatrul Nottara Bucureşti, a luat lecţii de pian. „Am făcut pian timp de opt ani la Şcoala de Muzică Slatina. Mă pregăteam intens pentru audiţiile de la sfârşitul anului şcolar şi credeam că voi urma o carieră în domeniu. Datorită posibilităţilor financiare familiare reduse, fiind crescute doar de mama, nu am putut să urmez un liceu de muzică, aşa că am optat pentru Pedagogic. Acum cânt la pianină la patru mâine cu sora mea, când aceasta vine acasă”, povesteşte Maria.
Cariera în sistemul bancar a fost un imbold venit din partea unui sfătuitor de la Prefectura Olt. „Am finalizat liceul prima pe clasă şi a patra pe şcoală. Nu aveam posibilitatea de a continua cu o facultate, însă am avut norocul să beneficiez de o bursă acordată de către Prefectură. Responsabilul de acolo m-a îndrumat către Studii Europene la Cluj şi pot spune că acel oraş mi-a rămas în suflet. M-am angajat la o bancă la Oradea în urma unui anunţ dat în ziar şi am ajuns după un an înapoi la Slatina”, spune ea.
Va juca alături de Bleonţ
Tot un anunţ a îndrumat-o şi să încerce să devină actor amator. „Am văzut-o pe sora mea pe scenă şi m-am hotărât să încerc şi eu. Surpriza a fost să citesc în Adevărul de Seară Slatina că se organizează casting pentru înfiinţarea trupei Proart. Şi am fost acceptată”, spune ea. A dat până acum viaţă primului său personaj, femeia de serviciu Bertha din „Logodnicele aterizează la... Paris” descreţind frunţile publicului slătinean la cele două reprezentaţii şi un matineu jucate pe scena centrului Cultural „Eugen Ionescu”. În prezent se pregăteşte pentru premiera piesei „Insula femeilor”, unde a fost distribuită în rolul principal.
Un proiect de suflet este cel derulat în Slatina de actorul Claudiu Bleonţ şi regizoarea Andra Negulescu, de a pune în scenă o piesă după romanul scriitorului slătinean george Smarandache „Viaţa satului”, cu actori amatori slătineni. A fost cooptată în echipă şi va interpreta două oltence vesele, muncitoare şi glumeţe.
Speră să evolueze în cariera de actor şi îşi doreşte să joace cândva alături de îndrăgita actriţă Draga Olteanu-Matei.
Profil
NĂSCUTĂ. 24 iulie 1981, Slatina
STUDII. Facultatea de Studii Europene- specializarea managementul instituţiilor europene, Cluj
Master relaţii economice europene, Oradea
Student anul II Şcoala Populară de Arte Slatina- secţia Actorie
FAMILIE. Căsătorită, fără copii
•• ce-i place
„Îmi plac călătoriile la mare şi la munte în România, dar şi excursiile în Tunisia, ţara de baştină a soţului meu. Ador să lucrez cu Claudiu Bleonţ, care îmi inspiră o gândiră deschisă, pozitivă. Îmi place muzica şi să cânt la pian”
•• ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii rutăcioşi şi ipocriţi. Nu-mi place să fiu tristă şi abătută, de aceea sunt mereu cu zâmbetul pe buze şi glumeaţă. Îmi sunt antipatice persoanele invidioase, pe care realizările altora nu-i bucură, ci le provoacă nemulţumiri.”
Întrebără şi răspunsuri:
•• Care sunt actorii dumneavoastră preferaţi, cărora speraţi să le călcaţi pe urme?
- Îmi plac Olga Tudorache, Draga Olteanu Matei şi Claudiu Bleonţ. Mi-ar plăcea să joc cândva alături de Draga Olteanu. Am avut ocazia să îmbrac la o petrecere privată gen carnaval chiar rochia pe care a purtat-o actriţa în rolul coanei Chiriţa, costumaţie pe care am închiriat-o de la Bucureşti, şi am trăit o senzaţie nemaipomenită.
•• Sunteţi soţia unui afacerist străin. V-aţi muta în Tunisia?
- Soţului mei îi place în România, în Slatina, şi nu ar dori să plece de aici. Mai ales în aceste momente d einstabilitate, ne-ar fi teamă să locuim acolo. Mergem în vizită, dar nu avem de gând să plecăm definitiv. Mi-ar plăcea să locuiesc însă la Cluj, unde am urmat facultatea, un oraş care mi-a rămas în suflet.