Investiție de peste 280.000 euro, din PNRR, la două unități de învățământ din Balș
0
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș și Școala Profesională Specială Balș vor fi dotate cu echipamente informatice, mobilier și materiale educaționale. Finanțarea este asigurată din PNRR, printr-un contract semnat de către Consiliul Județean Olt.
Două unități de învățământ vor primi o finanțare totală de 1,4 milioane de lei (aproximativ 280.000 de euro) pentru a achiziționa materiale educaționale, dar și mobilier nou și dispozitive electronice care vor fi folosite de elevi, la ore.
Vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, a semnat contractul de finanțare al proiectului ”Dotare cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale a Școlii Profesionale Speciale Balș și a Școlii Speciale cu clasele I-VIII Balș”, singurele unități de învățământ subordonate CJ Olt.
Proiectul prevede modernizarea a două laboratoare de Informatică, un cabinet de kinetoterapie, 22 de săli de clasă elevi, una pentru preșcolari, un atelier de tâmplărie, un atelier de mecanică și două săli de sport, a transmis CJ Olt.
”O educație specială de calitate promovează un mediu de învățare pozitiv, care să susțină succesul tuturor elevilor și să reducă riscul de izolare și discriminare. Aceasta este o investiție importantă astfel încât toți elevii să aibă dreptul la oportunități egale de învățare și dezvoltare. De asemenea, într-un mediu de învățare respectuos și adaptat nevoilor, acești copii pot crește cu încredere și pot depăși orice prejudecată. Investițiile în dotări, echipamente și materiale didactice propuse prin acest proiect reprezintă o soluție și materializarea unei șanse reale și concrete ca tinerii cu dizabilități din județul Olt să învețe o meserie care să le permită apoi să trăiască independent în societatea actuală”, a declarat Ionuț Ivan.
Alte 93 de primării din județul Olt au semnat săptămâna trecută contracte de finanțare pentru dotarea a peste 142 de școli. Ceremonia de semnare a contractelor de finanțare a avut loc în București, la Palatul Victoria, pe 26 iulie.