Incendiu violent în localitatea Cungrea din Olt. Flăcările amenință să cuprindă zeci de case. „A ajuns la primărie acum”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu violent a cuprins mai multe case din localitatea Cungrea, din județul Olt, iar flăcările amenință zeci de alte imobile. „A ajuns al primărie”, a declarat primarul localității, pentru „Adevărul.”

Incendiu în localitatea Cungrea din Olt FOTo: arhiva
Incendiu în localitatea Cungrea din Olt FOTo: arhiva

UPDATE 21.00 - Noi imagini din localitatea Cungrea, cu incendiul izbucnit cu câteva ore în urmă, arată pericolul în care se află satul. În funcție de schimbarea direcției vântului flăcările amenință noi zone. „Arde cu flacără puternică, depinde de direcția în care bate vântul. Astea sunt numai paie uscate, mirișitea asta, toată. Acum bate în dreapta, se duce spre biserică, spre primărie; dacă se întoarce vâtul, vine spre noi, spre case”, se aud explicațiile sătenilor.

„În continuare se acționează pentru localizarea incendiului, care se manifestă pe o zonă întinsă, misiunea fiind îngreunată de terenul greu accesibil și vântul care suflă în rafale puternice. La locul evenimentului acționează opt autospeciale de stingere din cadrul ISU Olt, ISU Vâlcea și ISU Argeș și o autospecială de stingere de la SPSU OMV-Petrom. De asemenea, misiunea este sprijinită de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.”, au precizat reprezentanții ISU Olt.

Sunt săptămâni întregi de când în zonă nu a mai plouat, județul Olt fiind luni, 11 august 2025, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, temperaturile resimțite situându-se în jurul valorii de 40 grade Celsius. 

Știrea inițială

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt a transmis că la fața locului au ajuns mai multe echipaje, atât din Olt, cât și din județul vecin, Vâlcea.

Incendiu puternic care se manifestă la vegetație uscată, lăstăriș și mai multe gospodării, în comuna Cungrea.

La fața locului acționează șase autospeciale de stingere, cinci din cadrul ISU Olt și una din cadrul ISU Vâlcea. A fost solicitată încă o autospecială de stingere din cadrul ISU Argeș.

Incendiul se manifestă în mai multe focare, pe o suprafață mare, iar dezvoltarea rapidă a incendiului este întreținută de vântul puternic”, sunt informațiile transmise de reprezentanții ISU Olt.

„E foc, e foc, e foc! Avem șapte-opt autospeciale, patru locuințe afectate. Nu sunt victime. Oamenii spun că ar fi pornit de la niște fire de curent, de la stâlpi. Dacă se duce acum de aici, ia cel puțin 50 de case. A ajuns la primărie acum”, a spus primarul localității Cungrea, Cosmin  Vlad, pentru „Adevărul”.

Incediul se manifestă în satul de centru, Cungrea, a izbucnit cu aproximativ patru ore în urmă, iar vântul puternic întețește flăcările.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite