FOTO  Târgul de Crăciun de la Slatina: ocolit şi de locuitori, şi de comercianţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşteptat cu nerăbdare de unii, indiferent pentru alţii, Târgul de Crăciun de la Slatina din acest an este mai sărac ca niciodată. Amenajat pe esplanada din centrul urbei, el cuprinde doar zece căsuţe din lemn pentru comercianţii de produse specifice acestei perioade şi două carusele. Dezinteresul arătat de firme pentru ocuparea spaţiilor amenajate de primărie a dus automat la o atmosferă pe măsură, apatia fiind omniprezentă.

Slătinenii par să-şi fi pierdut curiozitatea din copilărie, când apropierea sărbătorilor de iarnă îi scotea din apartamente în număr tot mai mare şi luau cu asalt Orăşelul Copiilor amenajat în acelaşi perimetru cu Târgul de Crăciun. Dar atmosfera din acest an ce domneşte în locurile anterior menţionate din Slatina pare mai apatică şi mai lipsită de atracţie ca niciodată. Astfel, dintre cele zece căsuţe din lemn amenajate şi amplasate de primărie pe esplanada din centrul oraşului, numai patru-cinci şi-au găsit ocupanţi în câteva firme ce vând produse specifice acestei perioade: globuleţe, instalaţii de brad, jucării, îmbrăcăminte pentru copii, dulciuri, vin fiert sau ceai etc. Un carusel cu căluţi şi unul cu maşinuţe, plus o platformă mobilă cu maşinute electrice sunt cam tot ce pot găsi slătinenii pentru distracţie.

Dezinteresul comercianţilor este cu atât mai greu de înţeles cu cât primăria i-a informat din timp despre intenţia de a pune la dispoziţia oricărei firme de profil o căsuţă pentru comercializarea produselor care au căutare în acest sezon. Nici măcar serile în cadrul Târgului de Crăciun nu mai sunt ce au fost, doar foarte puţini slătineni arătându-se interesaţi să viziteze locul de pe esplanadă unde se află cele două locaţii atât de căutate altădată. Inaugurate în ziua când a fost pornită în oraş şi instalaţia de iluminat festivă de sărbători – 1 decembrie, Târgul de Crăciun şi Orăşelul Copiilor par a-şi fi pierdut complet atracţia pentru locuitorii urbei.

„Eu am venit aici (la Târgul de Crăciun, n.a.) în ziua când au aprins luminile în oraş (1 decembrie, n.a.) şi atunci a fost frumos, a fost şi un concert parcă. Am mai venit apoi la o săptămână cred cu fiul meu, dar nu prea am avut ce vedea şi nici ce face că nu prea ai alternative. Altădată era lume multă, vânzători mulţi cu de toate, era muzică dată tare, te lua valul de când te apropiai. Acum e linişte completă, nici nu zici să se apropie Crăciunul. Şi podoabele de pe esplanadă, unde ar trebui să fie centrul distracţiei, sunt foarte puţine şi face ca locul să nu fie iluminat cine ştie ce. Păi duceţi-vă în Craiova sau în Piteşti să vedeţi cum arată zonele acestea! Nu ştiu ce fac firmele de nu au ocupat căsuţele astea de lemn de pe esplanadă că nu cred că plătesc cine ştie ce taxe mari la primărie în perioada asta. Nu pot să înţeleg ce se întâmplă pentru că, măcar teoretic, acum ar fi trebuit să fie mult mai frumos decât era înainte de 1989, dar e exact invers!”, şi-a exprimat nedumerirea Bogdan Dumitru, din municipiu.

Târgul de Crăciun de la Slatina va fi deschis până în apropierea sărbătorii de Sf. Ion. Firmele sunt aşteptate în continuare să se adreseze Primăriei pentru a închiria căsuţele de pe esplanadă.
 

Mai puteţi citi din acelaşi ciclu:

Târg de Crăciun în sectorul 6

Băimărenii pot adopta un câine la un Târg de Crăciun mai special

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite