FOTO „Spitalul groazei” din Slatina mai face o victimă: un bărbat a murit după ce şi-a tăiat trei degete
0
Un bărbat din oraşul Scorniceşti a decedat după ce a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina cu răni suferite în urma amputării a trei degete. Întâmplarea a avut loc în cursul zilei de sâmbătă – 8 decembrie, când bărbatul încerca să repare o uşă şi, din neatenţie, şi-a tăiat trei degete cu un flex. Bărbatul a murit seara, într-o ambulanţă în drum spre Bucureşti, după două infarcturi şi o operaţie suferite la spitalul slătinean.
O nouă moarte învăluită în mister la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina ridică alte semne de întrebare asupra profesionalismului unora dintre cadrele medicale din cadrul acestei unităţi sanitare. Rudele şi prietenii unui bărbat de 63 de ani sunt revoltaţi după ce acesta a decedat în seara zilei de sâmbătă în timp ce era transportat cu o ambulanţă la Bucureşti. Rana suferită iniţial: tăierea accidentală a trei degete.

Foto


Pacientul a suferit primul infarct la secţia "Mică Chirurgie"/Sala Mici Intervenţii Chirurgicale (Foto: Mugurel Manea) gallery-link
Totul a început în jurul orelor 13.30, când bărbatul în cauză - Ioan Baltălungă, din Scorniceşti, încerca la domiciliu să repare balamalele unei uşi cu un prieten. La un moment dat, din neatenţie, acesta şi-a tăiat trei degete cu un flex, fiind transportat cu un echipaj medical fără medic din localitate, la Spitalul Judeţean din Slatina. Aici a fost preluat în jurul orelor 14.15. Din momentul în care a intrat pe porţile spitalului slătinean, lucrurile încep să fie învăluite într-o pâclă. Sorin Ispas, prieten de familie, care a stat de vorbă cu victima în timp ce se afla în spital aşteptând să fie consultată, a spus că personalul medical l-a neglijat nepermis, lucru ce ar fi cauzat, la final, moartea acesteia.
„Când am ajuns eu la spitalul din Slatina – ora 14.30, Ion (Ioan Baltălungă, n.a.) aştepta să intre la secţia Primiri Urgenţe, fiul său era cu el. Primul lucru care m-a frapat a fost că nimeni de la UPU nu i-a schimbat bandajul şi am observat asta după ce a venit de la Radiologie, unde i-au făcut radiografie fără să îi dea jos bandajul iniţial pus la Scorniceşti de echipajul de pe Salvare. Bandajul i l-au schimbat vreo două ore mai târziu - la Urgenţe Minore, unde am aflat că în spital nu exista niciun doctor plastician, acesta putând să vină abia a doua zi. La Urgenţe Minore am aşteptat şi aici vreo 45 de minute cred, ca să aflu că făcuse infarct în timp ce îi schimbau bandajul. Am rămas perplex. Abia apoi, seara – pe la ora 17.00 cred, a venit şi medicul plastician care trebuia să fie de la început acolo, şi l-au băgat în operaţie câteva ore. După operaţie, el a făcut un nou infarct şi am aflat, în timp ce eram încă în spital, că o să-l transporte la Bucureşti. Asta era undeva în jurul orelor 22.00 maxim. Pe drum, pe autostradă, a murit. Eu am aflat asta când eram deja în Bucureşti unde ajunsesem cu puţin timp înainte cu fiul victimei ca să îl întâmpinăm şi să-l ajutăm cu haine de schimb etc. Este de groază ce se petrece la spitalul ăsta. Nu se moare din trei degete tăiate”, a povestit Sorin Ispas (foto dr.).

Pacient băgat într-o operaţie de trei ore după un infarct
De cealaltă parte, reprezentanţii spitalului din Slatina afirmă că personalul medical a urmat protocoalele elementare. Totuşi, recunosc că există anumiţi „timpi morţi” care nu pot fi explicaţi, cel puţin nu acum, în prima fază. Romeo Stănculescu, director medical al Spitalului Judeţean Slatina, a declarat că bărbatul a decedat în urma complicaţiilor apărute ca urmare a unui infarct miocardic acut după ce s-au parcurs o serie de manevre medicale. Astfel, pacientul a ajuns la Primiri Urgenţe la orele 14.15, i s-a făcut un prim EKG şi câteva injecţii antitetanos, plus recoltarea de probe de sânge, apoi a fost dus la Radiologie pentru efectuarea de radiografii – orele 15.00.
„Pacientul a ajuns la secţia Chirugie Mică (Sala de Mici intervenţii Chirurgicale, n.a.) în jurul orelor 16.00 pentru toaletarea mâinii rănite, respectiv schimbarea bandajului. În timp ce acesta se afla aici a suferit un infarct, drept pentru care a fost transferat la Terapie Intensivă - orele 16.45, unde a fost stabilizat până în jurul orelor 17.30. După stabilizare, pacientul a intrat în sala de operaţie pentru finalizarea amputării degetelor, procedură care a durat până la ora 20.30. Ulterior operaţiei, pacientul a suferit un al doilea infarct ce nu a putut fi tromobilizat, drept pentru care doctorii de gardă au decis transferarea lui la Spitalul Fundeni din Bucureşti. De moartea sa am aflat astăzi (duminică, 9 decembrie)”, a afirmat dr. Romeo Stănculescu.
O oră şi jumătate aşteptare pentru o ambulanţă
De menţionat că, deşi cel de-al doilea infarct suferit de Ioan Baltălungă a avut loc la ora 20.30, pacientul a părăsit spitalul slătinean abia în jurul orelor 22.00. Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, dr. Mădălina Deloreanu, a explicat întârzierea.
„Pacientul a plecat cu ambulanţa de la Slatina la orele 21.45 deoarece, la momentul iniţial al solicitării la 112 de la spital (20.30, n.a.), nu exista decât un doctor la Slatina pe tură şi acela era plecat la o altă solicitare. Astfel că s-a apelat la staţia de ambulanţă de la Caracal, astfel că a durat ceva până când a ajuns maşina de aici, la Slatina, în echipaj complet – cu doctor. Pe drum, pe autostradă, pacientul a suferit un infarct miocardic acut şi a decedat, în ciuda eforturilor personalului medical de pe ambulanţă de a-l salva”, a afirmat dr. Mădălina Deloreanu.
Oficialii Spitalului Judeţean Slatina au precizat că se va deschide o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat.





