FOTO  Primul autobuz electric a intrat în teste la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slătinenii ce vor folosi autobuzul electric pe perioada de probă vor circula gratis   (FOTO: Mugurel Manea)
Slătinenii ce vor folosi autobuzul electric pe perioada de probă vor circula gratis   (FOTO: Mugurel Manea)

Autorităţile locale din municipiul Slatina continuă experimentele în transportul public în comun. După ce, în ultimele două săptămâni, pe străzile urbei a circulat, experimental, un microbuz dotat cu aer condiţionat şi rampă pentru persoane cu handicap, începând de vineri – 3 aprilie, tot în probe va putea fi văzut circulând un autobuz electric. Timp de şapte zile cât va fi în teste, el va fi folosit gratuit de pasageri.

Reprezentanţii firmei de transport în comun Loctrans SA din Slatina, alături de cei ai municipalităţii, au prezentat, astăzi, primul autobuz electric ce ar putea întregi flota de autobuze locală. Având 86 de locuri, dintre care 19 pe scaune şi restul în picioare, noul mijloc de transport în comun este şi prevăzut cu aer condiţionat şi rampă pentru persoanele cu handicap. El se va aflat în teste pe străzile urbei de vineri - 3 aprilie, pentru o durată de şapte zile, interval în care autorităţile abilitate va trebui să se decidă dacă merită costul achiziţionării unui asemenea autobuz, mai ales că valoarea san u este deloc de neglijat – cca. 380.000 euro.

“După ce, în ultima jumătate a lunii martie, am avut în probe un autobuz de mici dimensiuni cu care vrem să înlocuim autobuzele noastre mari în zilele cu pasageri puţini, cum ar fi n week-end, iată că acum avem tot în probe un alt mijloc de transport – de data aceasta unul electric. Dacă se va dovedi fiabil cum a fost cazul autobuzului de mici dimensiuni pe care l-am folosit luna trecută, atunci intenţionăm să achiziţionăm un asemenea produs – doar unul, deocamdată, deoarece preţul este unul cam piperat şi la care ne putem gţndi doar pe fonduri europene, nicidecum cu bani autohtoni. Acum suntem la începutul experimentului, dar, la finalul său, vom putea spune cu siguranţă dacă vom cumpăra un astfel de autobuz electric, caz în care vom iniţia apoi demersurile pentru organizarea unei licitaţii”, a declarat Bogdan Apostoliceanu, directorul Loctrans SA Slatina.

image

Foto

autobuz electric slatina

Autobuzul electric ce poate fi deja văzut şi utilizat gratuit de către slătineni pe perioada experimentului (şapte zile, n.r.) funcţionează pe bază de acumulatori garantaţi 5 ani, reîncărcabili de la orice priză standard de 3,20 volţi şi 32 amperi. Autobuzul de fabricaţie cehă are, potrivit importatorilor, şasiul din inox, un consum aproximativ de 0,75 kw/km, o pereche de acumulatori încărcaţi total asigurând o rulare de până la 170 kilometri. O baterie pentru un asemenea mijloc de transport în comun se încarcă în 6-7 ore, dar cu un încărcător rapid totul se rezolvă într-o oră. Fiind electric, nu va presupune costuri legate de revizie motor, schimbare filtre etc. Dacă autobuzul electric va convinge că este viabil, atunci primul asemenea exemplar ar putea fi văzut circulând pe străzile urbei în aproximativ doi ani.

Pentru că primul experiment cu microbuze urbane (motor de 2300 cmc.) s-a dovedit fiabil, până la finele anului curent ar urma să fie deja achiziţionate primele astfel de exemplare. Concluzia reprezentanţilor firmei de transport a înclinat balanţă spre achiziţionarea lor după ce s-a stabilit că au avut un consum de 12,5 litri/100 km., faţă de 43 litri/100 km. cât consumă autobuzele actuale.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

FOTO+VIDEO  Experiment în transportul public din Slatina: autorităţile testează un minibuz dotat cu aer condiţionat

FOTO  La Slatina au apărut primele staţii de autobuz anti-vandalism

FOTO  Staţiile de autobuz din Slatina vor fi modernizate după ani de uitare

FOTO  Slătinenii, nevoiţi să înfrunte intemperiile vremii în staţii de autobuz vandalizate

FOTO Staţiile de autobuz din Slatina – vandalizate de scandalagii, uitate de autorităţi

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite