Festival de rock organizat într-un sat cu 2.000 de locuitori din Olt. Ce formaţii de calibru şi-au anunţat participarea
0
Primul festival de rock din judeţul Olt va avea loc la Osica de Sus, în această vară, iar biletele pentru eveniment au fost puse deja în vânzare.
Pe pagina oficială a evenimentului a fost postat următorul anunţ: „Aflat la prima sa ediţie, festivalul naţional de muzică ”Rock Me” începe să îşi deruleze povestea, în fiecare an, pentru toţi fanii rockului: muzica poate transforma lumea pentru că muzica poate transforma oamenii, ducându-ne pe toţi dincolo de preconcepţii, bariere sociale, culturale sau geografice.
Ediţia din anul 2018 debuteaza vineri, 13 iulie cu trupe binecunoscute precum Vita de Vie şi OCS (Omul cu Sobolani) şi timp de trei zile vor încanta şi energiza publicul prin puterea şi armonia muzicii lor împreuna cu alte doisprezece formaţii notorii în tară şi peste hotare.
În sprijinul festivalului vin Ministerul Culturii şi primaria comunei Osica de Sus care vor deschide festivalul vineri, 13 iulie, începand cu orele 14:00.“
Primele bilete pot fi cumpărate în perioada 19 februarie-19 martie 2018, iar preţul unui bilet este de 125 lei. Un abonament pentru toate zilele este de 220,00 lei.
Osica de Sus este o comună din judeţul Olt care are în componenţă şase sate şi o populaţie totală de aproximativ 5.000 de locuitori. Principalul sat din comună se numeşte tot Osica de Sus şi este populat de aproximativ 2.000 de oameni.
Iată şi programul integral al festivalului, iar pentru alte detalii puteţi consulta pagina de Facebook a evenimentului.
• Vineri, 13 Iulie 2018
	White Ash
	HTETHTHEMETH
	Bucium
	Trooper
	Luna Amara
• Sâmbata, 14 Iulie 2018
	Sunet FIN
	The Kryptonite Sparks
	The Mono Jacks
	Altar
	OCS(Omul Cu Sobolani)
• Duminică, 15 Iulie 2018
	Melting Dice
	Days Of Confusion
	FIRMA
	Vita De Vie





















































