Femeie de afaceri păcălită de un escroc sentimental cu şapte clase. I-a dat pe mână 30.000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul, condamnat la închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, a reuşit să „stoarcă“ de la femeie aproape 30.000 euro într-o lună FOTO: arhiva Adevărul
Bărbatul, condamnat la închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, a reuşit să „stoarcă“ de la femeie aproape 30.000 euro într-o lună FOTO: arhiva Adevărul

O femeie care s-a îndrăgostit peste noapte de un „afacerist“ din Corabia a rămas fără aproape 30.000 euro câştigaţi în Germania, în final vânzând ce i-a mai rămas şi părăsind oraşul. Bărbatul a fost condamnat între timp la închisoare.

Povestea a început în 2017, când femeia, proaspăt întoarsă din Germania, şi-a deschis o sală de fitness în oraşul Corabia, din judeţul Olt. 

Într-o zi, în sala de fitness a intrat „omul de afaceri“, Damian Zamfir, un bărbat de 38 ani, la acea dată, cu intenţia de a-i vinde proaspetei patroane parfumuri. S-a recomandat ca fiind necăsătorit, cu o stare materială bună, obţinută din afacerile cu diverse bunuri pe care le cumpără şi le revinde. 

În foarte scurt timp i-a sucit femeii, de vârstă apropiată, minţile, astfel că într-o lună aceasta i-a înmânat bărbatului zeci de mii de euro, cu promisiunea că banii urma să fie înmulţiţi în afacerile curente ale bărbatului.

„A plimbat-o cu autoturismul Mercedes, i-a arătat două case impunătoare, spunându-i că-i aparţin“

„La sfârşitul lunii noiembrie 2017 persoana vătămată, care locuieşte singură, fiind divorţată, l-a cunoscut pe inculpatul Damian Zamfir, zis „Cioşchi”, care s-a prezentat la sala de fitness pe care persoana vătămată o deţine în locuinţa sa şi i-a oferit spre vânzare parfumuri. De la acea dată inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională de inducere în eroare a persoanei vătămate foarte bine elaborată. 

Astfel, în prima seară inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să aibă o relaţie de prietenie, inducând-o în eroare şi prezentându-se ca fiind necăsătorit, fără obligaţii familiale, având o stare materială bună şi ocupându-se cu diverse afaceri, respectiv cu vânzări-cumpărări de autoturisme şi diverse bunuri. 

Tot în prima seară inculpatul a invitat-o pe persoana vătămată în oraş, a plimbat-o cu autoturismul Mercedes CLS, pe care îl deţinea la acea dată şi i-a arătat două case impunătoare situate pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Corabia, spunându-i că-i aparţin şi că le-a moştenit, în realitate cele două imobile aparţinând fraţilor inculpatului. Inculpatul Damian Zamfir, i-a creat astfel convingerea persoanei vătămate că are o situaţie materială foarte bună. 

După ce mai întâi i-a captat atenţia persoanei vătămate, cu care din primele zile a început să aibă relaţii intime, în următoarele zile, sub pretextul desfăşurării de activităţi comerciale, inculpatul ... a obţinut de la persoana vătămată diverse sume de euro, în tranşe, totalizând suma de 29 500 euro“, arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, care l-au trimis în cele din urmă pe bărbat în judecată pentru înşelăciune.

În tot acest timp, una dintre femeile din viaţa escrocului a „lucrat“ la rândul său pentru a-i întări femeii impresia că are de a face cu un bărbat asumat, sincer în dragoste şi bun afacerist, care îi va înmulţi banii. 

Bărbatul a semnat în faţa femeii un soi de contract scris de mână, pentru a-i da acesteia încredere că nu o escrochează. L-a rupt însă la scurt timp, cerându-i alţi 3.000 euro, cu pretextul că are de plătit la primărie taxele pentru o proprietate pe care are de gând să o vândă şi să-i înapoieze sumele de bani, aşa că vor face un nou contract, pentru întreaga sumă.

Pentru că femeia începuse deja să aibă bănuieli, s-a adresat poliţiştilor. Escrocul între timp, cu banii femeii şi cu cei obţinuţi din vânzarea maşinii pe care o deţinea la acea dată, şi-a cumpărat un bolid de lux, pe numele „asociatei“ care îi dădea femeii încredere.

„Pentru a determina persoana vătămată să remită sumele de bani, în cursul lunii decembrie 2017, inculpatul Zamfir Damian a întocmit cu aceasta un înscris olograf denumit contract, în care inculpatul a menţionat ca garanţie autoturismul Mercedes CLS deţinut la acea dată, creându-i convingerea că are oricând la îndemână un instrument care să îi permită recuperarea banilor, înscris pe care inculpatul l-a distrus după o perioadă, respectiv spre sfârşitul lunii decembrie 2017, motivând că vor face un nou contract în care vor menţiona întreaga sumă împrumutată, întrucât inculpatul mai obţinuse între timp sume de euro de la persoana vătămată. 

În luna decembrie 2017 inculpatul Zamfir Damian a vândut autoturismul Mercedes, model CLS, pe care l-a deţinut, şi cu banii rezultaţi, la care a adăugat şi suma de 29. 500 euro obţinută de la persoana vătămată,  a achiziţionat un autoturism Mercedes, clasa S350. În acţiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate, inculpatul Zamfir Damian, a fost ajutat de către suspecta Guicin Cătălina, care i-a creat convingerea persoanei vătămate că nu mai întreţine relaţii de concubinaj cu inculpatul şi că inculpatul are o atitudine corectă, cinstită faţă de persoanele de sex feminin cu care este în concubinaj“, mai menţionau procurorii, în referatul de trimitere în judecată.

Deşi i-a dat impresia că îl crede, femeia păcălită a pregătit cei 3.000 euro marcaţi de procurori, iar bărbatul a fost prins cu banii cu care ar fi trebuit, chipurile, să-şi plătească taxele (doar că bărbatul nu deţinea pe numele său niciun imobil) în maşină.

Bărbatul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, dar cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de patru ani, urmând ca femeia păgubită să-şi recupereze banii, cei aproape 30.000 euro, după valorificarea bolidului de lux achiziţionat, şi asupra căruia procurorii au instituit sechestru.

Bărbatul, care avea acasă o concubină (alta decât cea implicată în „afacere“) şi copii, a mai fost condamnat şi la plata a 20.000 euro daune morale. Femeia păcălită de bărbatul care nu a absolvit nici măcar şcoala gimnazială a fost în schimb nevoită să vândă ce mai deţinea în oraş, părăsind Corabia.

Escrocul a mai fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Olt şi să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei oraşului Corabia, judeţul Olt sau în cadrul Şcolii Gimnaziale Virgil Mazilescu - Corabia, pe o perioadă de 90 de zile.

Femeia care l-a ajutat pe escroc să-şi ducă la bun sfârşit planurile, şi pe numele căreia a şi fost cumpărat bolidul de lux, a fost condamnată la rândul său la 10 luni de închisoare, la apel pedeapsa fiindu-i suspendată. Va trebui, în schimb, să presteze şi ea 60 zile de muncă în folosul comunităţii, în aceleaşi locuri.

Vă recomandăm şi: 

Mai mulţi deţinuţi au obţinut, prin escrocherie, peste un milion de lei de la colegii lor din celule 

„Regele” metodei Accidentul s-a ales cu 27 de ani de închisoare. Dialog halucinant între escroc şi un copil de 12 ani

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite