Eleva de 10 la Evaluarea Națională 2024: „Sprijinul, atât al părinților, cât și al profesorilor, este foarte important pentru un copil”
0Două eleve au reușit, în județul Olt, să obțină media 10 la Evaluarea Națională 2024. Învață în școli din mediul urban în care performanța este o constantă. „Ne așteptam”, spune directorul Școlii „Nicolae Titulescu” despre rezultatul elevei sale.

Maria Ariana Aspra este eleva Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Caracal care a obținut media 10 la Evaluarea națională 2024. Aceeași performanță a mai reușit-o în acest an, în județul Olt, Anna Erica Dincă, elevă a Școlii Gimnaziale „Vlaicu Vodă” din Slatina. Ambele școli au avut constant rezultate bune la examenul național de-a lungul anilor, astfel că performanțele elevilor nu sunt o surpriză.
„O fată care a confirmat, pentru că ne așteptam. Fata a luat 10 și la simulări. Mai așteptam încă vreo două medii de 10, au luat 10 la o materie. Am avut încredere și speranțe în ei și uite că s-au confirmat. Avem patru elevi în primii 20 pe județ”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, prof. Marian Dumitru.
Studiu intens pentru olimpiade în timpul școlii și rsport și lectură în vacanță
Eleva Maria Ariana Aspra spune că încheie, cu rezultatul de excepție de la Evaluarea Națională 2024, un an școlar greu.
„A fost un an foarte dificil pentru mine, deoarece am avut foarte mult de muncă, dar a fost totodată și frumos. Mă bucur pentru că am evoluat și am reușit să mă autodepășesc și să-mi ating obiectivele. Pe lângă Evaluare, am participat și la Olimpiada de Limba română și la Olimpiada de Matematică și a fost foarte dificil”, a dezvăluit Ariana, pentru „Adevărul”.
La olimpiade – Limba Română și Engleză – a participat și anul trecut, iar între timp a reușit să obțină și certificarea Cambridge care îi asigură admiterea la profil Mate-Info bilingv din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal.
Nu a fost ușor să obțină media 10. Munca nu a început în clasa a VIII-a, ci a presupus un efort constant și pregătire suplimentară. Și-a dorit o notă mare la Evaluarea Națională și, după susținerea celor două probe, a știut că a reușit să facă lucrări foarte bune.
„După ce am susținut probele, am știut că am niște lucrări foarte bune și m-am așteptat, să fiu sinceră. Subiectele au fost OK, abordabile, m-am descurcat și nu m-au pus în dificultate. La Matematică mi s-a părut partea de grilă abordabilă, însă la punctul III geometria fost destul de dificilă, chiar dacă nu mi-a creat probleme prea mari, m-am descurcat”, a adăugat Ariana.
A ajuns să îndrăgească Matematica datorită profesorului său. „Profesorul de care m-am apropiat cel mai mult a fost domnul meu de Matematică, domnul Dinu Laurențiu, deoarece m-a ajutat să îndrăgesc Matematica și m-a făcut să-mi placă să lucrez, să aprofundez, să fac performanță. De aceea îi mulțumesc foarte mult!”, a spus eleva.
De altfel, sprijinul de care s-a bucurat a contat enorm, a mai precizat Ariana. „Consider că sprijinul, atât al părinților, cât și al profesorilor, este foarte important pentru un copil pentru a evolua și nu sunt singură dacă aș fi reușit fără sprijinul lor moral, pentru că au fost acolo cu mine și m-au încurajat, m-au susținut în momentele cele mai dificile și asta a contat foarte mult pentru mine”, a susținut eleva.
Dintotdeauna a alternat perioadele de efort intens cu cele de relaxare. Ariana este o fire sportivă, a practicat cu ani în urmă gimnastica și dansul modern, iar în ultimii ani a schiat ori de câte ori s-a ivit ocazia. Îi place de asemenea să citească. Nu a sărit nicio carte din programă, însă recunoaște că citește cu o mai mare plăcere „cărțile din zilele noastre”. Autoarea britanică J.K. Rowling este preferata sa, cu seria „Harry Potter”.
Va urma liceul în Caracal, la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, iar după liceu va opta, crede acum, pentru Politehnica București.