Dorel de la Balş a fost prins la furat de motorină
0
Poliţiştii din oraşul Balş, judeţul Olt, au prins în flagrant două persoane care sustrăgeau motorină din rezervoarele unor utilaje ale unei firme din localitate. Acum, ei riscă să primească o pedeapsă ce poate merge până la şapte ani închisoare.
Efective ale Poliţiei oraşului Balş au prins în flagrant, în cartierul Corbeni, pe Dorel D., în vârstă de 42 ani, şi pe Mircea T., de 38 ani - ambii din localitate, în timp ce sustrăgeau din rezervoarele a două escavatoare ce aparţin unei societăţi comerciale cantitatea de 80 litri motorină. Prejudiciul, în valoare de 500 lei, a fost recuperate şi restituit părţii vătămate.
“Celor doi suspecţi în acest caz li s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi sunt cercetaţi în stare de libertate”, a afirmat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Cei doi bărbaţi din Balş riscă să primească o pedeapsă ce poate merge până la şapte ani închisoare.
Ai aflat ceva interesant, ai un pont ori ai pozat sau filmat ceva ?... Scrie-ne pe adevarul_de_slatina@yahoo.ro !























































