Colectivizare cu vărsare de sânge, cu 63 ani în urmă. „În 1961, la Vâlcele, glonțul a sfârtecat trupuri de oameni”
0De mai bine de 10 ani, sătenii din două localități oltene se întâlnesc, la mijlocul lunii ianuarie, și povestesc despre eroismul bunicilor și părinților lor care s-au opus colectivizării și au plătit acest curaj cu viața sau cu ani de pușcărie.
Două localități vecine din Olt, Izvoarele și Vâlcele, au comemorat vineri, 12 ianuarie 2024, un episod dureros din trecutul loc: revolta sătenilor obligați să-și predea pământul, utilajele și animalele, înăbușită cu focuri de armă.
Se întâmpla totul la mijlocul lui Gerar, în 14/15 ianuarie 1961. Oamenii partidului, presați să încheie procesul de colectivizare, îi supuneau la rândul lor pe săteni unor presiuni inimaginabile pentru a scrie cererea de intrare în GAC (Gospodăria Agricolă Colectivă). Unii au cedat, alții încă se țineau tari, în ciuda cotelor din ce în ce mai apăsătoare, care îi puneau în situația ca după recoltare și după achitarea acestor cote să mai rămână cu cereale doar pentru însămânțarea culturii din anul următor.
Un anume detaliu a făcut ca nemulțumirea lor să explodeze, iar cei care deja scriseseră cererile de intrare în GAC să se răzgândească: vestea că înțelegerea conform căreia le vor fi lăsate animalele din ogradă ar putea să cadă.
Așa s-a pornit, la Izvoarele, spre Sfatul Popular, cu gândul să-și recupereze cererile. Acolo lucrurile s-au complicat, au fost sparte geamurile, reprezentanții regimului comunist au chemat ajutoare, iar totul avea să se termine cu un mort și zeci de arestați.
Col. (r) Victor Epure, președintele Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Olt, originar din Izvoarele, povestește că nu va putea uita vreodată privirea bunicii sale atunci când „patru haidamaci” i-au făcut fiul de ocară, în fața nevestei și a copiilor, după care s-au năspustit să scoată boul din grajd și plugul.
„L-au luat pe tata și l-au pus să scrie după dictare cererea. Bunica mea îi blestema pe Cloancă (primul președinte de GAC) și pe Stalin, că i-au luat căruța și boii. S-a agățat de grumazul boului și au îndepărtat-o cu un gest brutal și batcojocoritor. Aveam cinci ani și jumătate, dar îmi amintesc acele momente, lacrimile și deznădejdea buniicii”, a dezvăluit col. (r) Epure.
Cinci morți la Vâlcele
În Izvoarele, un sătean care urcase să tragă clopotul și să anunțe că a venit primejdia peste sat a fost împușcat și a murit. În noaptea aceea zeci de săteni, bărbați, femei și chiar copii mai mărișori, au fost ridicați și duși în arest. Au venit, o parte, după mai bine de patru ani de temniță grea, la Pitești și Periprava.
În localitatea vecină, Vâlcele, a fost însă un adevărat război civil, purtat câteva zile. Trei săteni au fost împușcați pe loc, un al patrulea a murit după câteva zile, neprimind îngrijirea necesară, iar un al cincilea s-a stins în închisoare, n timp ce un alt bărbat s-a întors infirm. Și de aici au fost ridicați săteni și aduși ani mai târziu.
Teroarea a persistat în cele două localități vecine luni întregi, până când sătenii „s-au dat pe brazdă” și, chipurile, au înțeles că partidul le vrea, de fapt, binele. Zeci de ani cei care au făcut închisoare nu au vorbit mai deloc despre cele trăite, ferindu-se să-și povestească chinurile chiar și după 1989.
În 2011 însă, la comemorarea a 50 ani de la evenimentele de o violență extremă, s-au istorisit pentru prima dată fără teamă experiențele, mărturiile fiind însoțite de documente accesibile la acea dată. Între timp, paginile recuperate din diverse arhive s-au adunat cu miile, s-au scris cărți, altele sunt în lucru, iar oamenii, mai întâi la Izvoarele, iar de curând și la Vâlcele, și-au făcut un obicei din a-și aduce aminte an de an, strânși în fața celor două monumente ridicate în cinstea eroilor lor, prin ce au trecut părinții și bunicii lor în acel ianuarie însângerat.
„E important pentru cei tineri să audă ce s-a petrecut. În 1961, la Vâlcele, glonțul a sfârtecat trupuri de oameni, libertatea a fost pusă sub cătușe. În miez de noapte, au tulburat somnul copiilor rafalele de mitraliere. De asemenea, tot în acel an, în zorii zilei, dar nu mai târziu de cântatatul cocoșilor, au fost oameni trași din așternutul lor, de lângă femeie și de lângă copii, și au fost aruncați în temnițele comuniste de la Pitești, de la Periprava, de la București. Cei cărora le-a dat Dumnezeu putere să reziste condițiilor de atunci s-au întors la familiile lor, dar alții nu au avut putere și au murit în închisori. Spun aceste lucruri pentru că le-am trăi tpe viu. Aveam 13 ani, eram în clasa a VI-a și parcă văd în fața ochilor tot ce s-a întâmplat”, a spus primarul comunei Vâlcele, Alexandru Taifas, în cadrul evenimentului de comemorare.
Pământul, animalele de povară și uneltele erau toată averea sătenilor și valorau mai mult decât viața, a subliniat Mihaela Lală, directorul Muzeului „Traian Zorzoliu” din Drăgănești-Olt, de asemenea prezentă la eveniment.
„S-au opus colectivizării cu arma în mână - nu vă gândiți la arme sofisticate, ci au folosit ce aveau la îndemână, în special unelte - tocmai pentru că-și apărau ce aveau mai de preț: pământul, boii, căruța și plugul. Oare dacă rămâneau fără ele ce se mai întâmpla? (...) Pământul caii, boii și căruța au fost mai scumpe decât viața. Nu mai regăsim așa ceva, nu mai sunt idealurile oamenilor de astăzi, au fost ale lor. Și le-au apărat cu demnitate, așa cum au știut, și au ajuns chiar la o revoltă. Atunci Miliția controla orice, trebuia să ai o voință extraordinară să ieși în stradă, dar și să fii strâns tare de nevoi să spui STOP”, a completat Lală.
Se încarcă comentariile...
