Cine este Paul Stănescu, liderul din Olt numit de PSD în locul lui Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării Regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedinte PSD, Paul Stănescu, conduce cu mână de fier organizaţia PSD Olt, filială aflată în topul rezultatelor electorale la fiecare tur de scrutin.

Liderii PSD au anunţat că-l propun pe Paul Stănescu pentru a prelua şefia Ministerului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene vacantată de Sevil Shhaideh.

Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD şi un apropiat al lui Liviu Dragnea, a condus Consiliul Judeţean Olt între 2008 şi 2016, în toamna anului trecut câştigând fotoliul de senator pe lista organizaţiei pe care o conduce şi crescând la doi numărul parlamentarilor din familie.

Fratele acestuia, Alexandru Stănescu, deputat, preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, se află la al doilea mandat parlamentar, iar fiul senatorului Paul Stănescu s-a aflat şi acesta, până la definitivarea listei de candidaturi, de asemenea printre propuneri.

Soţia senatorului, Marieta Stănescu, a fost o vreme angajată consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, informaţie apărută în ultima declaraţie de avere a parlamentarului, în care se menţionau ca venituri înregistrate de soţie, salariul de consilier în ministerul amintit şi pensia. În declaraţia trecută a senatorului, din ianuarie, apăreau ca venituri înregistrate de soţie pensia şi salariul de profesor la şcoala Gimnazială Vişina.

CITEŞTE ŞI

Cine este Felix Stroe, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor. Considerat noul baron al Constanţei, are o stradă care-i poartă numele

BIOGRAFIE Marius Nica: apropiat al Rovanei Plumb, a mai deţinut conducerea Ministerului Fondurilor Europene în Guvernul Ponta


Tatăl senatorului Paul Stănescu a condus, la rândul său, localitatea natală Vişina, în calitate de primar, până anul trecut.

Paul Stănescu apărea, în 2011, pe locul 5 în topul preşedinţilor de CJ după averea din declaraţia de avere. În ultimul document de acest fel apar trei terenuri agricole, o casă în Craiova şi o alta, de aproape 300 metri pătraţi, în Vişina. Obţine venituri atât din indemnizaţia de parlamentar, cât şi din firma agricolă a familiei, deosebit de prosperă şi cunoscută în tot sudul judeţului, de care se ocupă fiul său.

Paul Stănescu este de formaţie inginer agronom, urmând facultatea de Agronomie în Craiova, între 1978-1982. În 2005 a urmat cursuri de managemt economic în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, iar în CV-ul postat pe site-ul Senatului aminteşte de cursuri efectuate în 2005-2006 în Franţa şi Italia.

De la terminarea facultăţii, în 1982, şi până în 1987 a condus fabrica de Conserve Caracal, în calitate de director, între 1988 şi 1991 a fost directorul I.A.S. Studina, iar din 1992 şi până în 2008, când a devenit preşedintele CJ Olt, a condus Agromec Vişina.

În septembrie 2015, la cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care numele lui Paul Stănescu apărea, ca suspect, alături de Darius Bogdan Vâlcov, Minel Florin Prina (fost primar al Slatinei) sau Marius Oprescu, actualul preşedinte al CJ Olt. Lui Stănescu I se imputa finanţarea ilegală a unui club de fotbal, F.C. Olt, care între timp s-a desfiinţat, ilegalitate sesizată în mai multe raporturi ale Curţii de Conturi.

Citeşte şi:

Clanul Stănescu. Familia noului ministru a împânzit Guvernul, Parlamentul şi administraţia locală. Judeţul controlat de Stănescu, lipici la banii de la Dezvoltare

Judeţul Olt, prins în iţele „baronului roşu” Paul Stănescu

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite