Centurile ocolitoare pentru Slatina şi Balş prind contur. Reabilitarea podului Olt de la Slatina, scoasă la licitaţie într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectele referitoare la amenajarea a două şosele ocolitoare pentru oraşele Slatina şi Balş încep să se contureze tot mai mult. Astfel, Guvernul ar urma să aprobe chiar în cursul acestei luni cele două proiecte astfel încât să poată fi demarate din acest an procedurile pe care le impun asemenea lucrări. De asemenea, tot luna aceasta va fi scos la licitaţie şi proiectul de reabilitare a podului peste râul Olt de la marginea Slatinei.

După ce proiectul Autostrăzii Sudului Craiova – Slatina – Piteşti a fost uitat din nou de oficialităţile central, începe să prindă contur un alt proiect similar. Este vorba despre centurile ocolitoare pentru Slatina şi Balş. Oficialităţile judeţene de la Olt au primit asigurări că, în cursul acestei luni, va fi emisă o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea proiectelor de construire a celor două şosele de centură a municipiului Slatina şi, respectiv, a oraşului Balş.

”Am avut zilele acestea discuţii cu reprezentanţi din conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi am primit promisiunea că, până la 1 octombrie - adică la a doua rectificare bugetară din acest an, Guvernul urmează să probe proiectele pentru cele două centuri ocolitoare aferente oraşelor Slatina şi Balş. Din câte am înţeles, proiectul pentru Balş ar fi într-o fază mai avansată, dar ambele iniţiative vor fi aprobate în aceeaşi Hotărâre de Guvern”, a declarat prefectul de Olt, Silviu Neacşu.

Oficialul anterior citat a precizat că, imediat ce va apărea Hotărârea de Guvern conţinând cele două proiecte mai-sus menţionate în Monitorul Oficial, vor putea fi demarate restul procedurilor impuse de legislaţie în asemenea cazuri pentru ca proiectele să fie duse la final în următorii 3-4 ani maximum. Autorităţile se aşteaptă ca lucrările propriu-zise să demareze chiar în primăvara anului viitor, studiul de fezabilitate pentru centura ocolitoare a Slatinei fiind planificat a fi terminat anul acesta. Investiţia totală alocată realizării centurii ocolitoare a Slatinei se ridică la aproape 50 milioane de euro şi va trece prin nordul oraşului, respectiv pe lângă Satul Nou – Cireaşov.

Repararea podului Olt de la Slatina, scoasă la licitaţie într-o săptămână

De asemenea, tot în cursul acestei luni, până pe data de 10 septembrie, urmează să apară pe SEAP anunţul de licitaţie pentru proiectul de reabilitare a Podului peste râul Olt de la intrarea în Slatina dinspre Craiova. Lucrările de reabilitare vor începe primăvara viitoare, autorităţile judeţene lucrând în prezent la o variant optima de ocolire pe durata acestora. Podul peste râul Olt de la Slatina este primul pod de fier amenajat peste un râu intern românesc, fiind construit între 1888-1891. De atunci şi până în prezent nu au mai fost efectuate niciun fel de reparaţii capital la acest obiectiv.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

VIDEO  Podul Olt de la Slatina se închide timp de un an pentru reparaţii capitale

VIDEO  Centura ocolitoare a Slatinei, un pas mai aproape de realitate

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite