Cărăuşul şpăgii lui Vâlcov, candidatul PSD pentru Primăria Balş. Cătălin Rotea are calitatea de martor în dosar

0
0
Rotea (centru) a fost ieri lansat cu fast pentru Primăria Balş FOTO Adevărul
Rotea (centru) a fost ieri lansat cu fast pentru Primăria Balş FOTO Adevărul

Cel care-i căra fostului primar, senator şi ministru Darius Vâlcov banii din şpagă cu maşina este soluţia PSD pentru Primăria Balş, fostul prefect Cătălin Rotea fiind prezentat oficial luni seara drept candidatul formaţiunii, evenimentul având loc în faţa primăriei.

De la lansarea programată n-au lipsit preşedintele executiv al PSD Olt - Marius Oprescu şi deputatul din colegiul Balş al aceleiaşi formaţiuni politice, Virgil Delureanu, alături de activiştii de frunte din Balş şi câteva zeci de membri simpli, cu toţii vorbind despre cum Balşul va fi salvat de la faliment de tânărul combatant.

Din şef de cabinet, martor-denunţător

Cătălin Rotea este fost şef al Gărzii de Mediu Olt, fost prefect al judeţului Olt (pentru câteva luni, în 2013), fost director de cabinet al senatorului Darius Vâlcov şi, în plin scandal al şpăgii, numit director al Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanei, instituţie subordonată Consiliului Judeţean (CJ condus de PSD), funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

Rolul pe care Cătălin Rotea l-a jucat în traseul banilor din şpagă, al doilea dosar în care fostul senator Darius Vâlcov este trimis în judecată, este clar trasat în referatul procurorilor. Rotea era, alături de şoferul fostului senator, Lucian Şuşală, „colectorul“ şpăgii încasate de la omul de afaceri denunţător Alexandru Sorin Păduraru, cel căruia i s-a pretins 10% din banii pe care urma să-i primească în urma adjudecării lucrării „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA. Pentru că s-a hotărât la timp să denunţe la rândul său faptele (alături de finul senatorului, deputatul Daniel Bărbulescu şi de „pulifricii“, cum chiar Vâlcov îi numea, care au înfiinţat firme pe numele lor şi i-au construit şefului un imperiu), Rotea are calitatea de martor în acest dosar.

Ce a făcut, efectiv, Rotea

În luna august 2014, după ce firma „Condor Păduraru“ câştigase lucrarea mai sus amintită, Rotea l-a contactat pe patronul firmei, Sorin Păduraru, transmiţându-i din partea senatorului că dacă vrea să nu aibă probleme în efectuarea plăţilor va trebui să dea şpagă 10%. Procurorii arată că în septembrie 2014 lucrurile s-au şi pus în mişcare, Cătălin Rotea deplasându-se împreună cu şoferul Lucian Şuşală la locuinţa omului de afaceri, în Slatina, cu maşina celui din urmă menţionat. Au parcat maşina în curtea lui Păduraru, la plecare Păduraru depunând pe bancheta din spate a maşinii lui Şuşală o geantă de voiaj din material textil în care erau 1.500.000 lei, după spusele omului de afaceri, susţinute în faţa anchetatorilor de martorii Rotea şi Şuşală. Banii au fost duşi în aparatamentul din Slatina al lui Vâlcov, din blocul V23, unde se afla vărul senatorului, Bogdan Graţian Langă.

Povestea s-a repetat după ce lui Păduraru i s-au făcut din nou plăţi în baza contractului, astfel că în decembrie acelaşi an omul de afaceri era înştiinţat că trebuie să achite o nouă sumă, iar în februarie 2015, perioadă în care Vâlcov ocupa funcţia de ministru al Finanţelor, Rotea şi Şuşală se întâlneau din nou cu Sorin Păduraru, în parcarea Hotelui City din Slatina, aparţinând aceluiaşi Darius Vâlcov (prin interpuşi). La plecare, Păduraru a lăsat, în maniera ştiută, pe bancheta din spate a maşinii noua tranşă, de 200.000 lei. Banii au ajuns de data aceasta la finul Daniel Bărbulescu, acesta având sarcina de a-i trimite naşului său 50.000 lei şi a depune în celebrul seif diferenţa.

Dosarul în care se judecă şi faptele la care Rotea a fost părtaş este în prezent pe rolul Tribunalului Olt, instanţa respingându-i, la termenul din 17 martie 2016, lui Vâlcov mai multe solicitări, inclusiv pe cea vizând respingerea înregistrărilor din mediul ambiental şi a proceselor verbale de redare care constituie probe în dosar şi dispunând începerea judecăţii.
 

CITIŢI ŞI: Fostul prefect de Olt, Cătălin Rotea, a ratat examenul pentru a deveni avocat

FOTO  Cel mai tânăr prefect din ţară a fost înscăunat la Olt

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite