Beciuri şi subsoluri inundate în Olt. O avertizare Cod Galben de ploi abundente este în vigoare până la ora 10.00
0
Pompierii au avut de lucru în noaptea de luni spre marţi, 19/20 iulie 2021, cantităţile mari de apă căzute în doar âîteva ore făcând probleme în două localităţi din judeţ.
Au fost probleme în cartierul de pe malul râului Olt, din Slatina, unde două beciuri au fost inundate, pompierii asanând aproximativ 20 metri cubi de apă. O altă solicitare a venit din oraşul de pe malul olteţului, balş, unde la subsolul unui bloc a fost de asemenea nevoie de pompele salvatorilor.
„În urma ploilor abundente de noaptea trecută, echipajele ISU Olt au acţionat în municipiul Slatina, pe strada Grădişte, pentru asanarea apei din două beciuri ( aproximativ 20 de metri cubi de apă ) şi în oraşul Balş, pentru asanarea apei din subsolul unui bloc ( aproximativ opt metri cubi)“, a comunicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu.
Judeţul Olt se află sub avertizare Cod Galben de ploi abundente până astăzi, 20 iulie, la ora 10.00. Meteorologii au prognozat averse ce pot avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi chiar grindină, cantităţile de apă situîndu-se între 20...30 l/mp şi izolat chiar 40 l/mp.
Vă recomandăm şi:
Nivelul Dunării a început să crească în Germania, din cauza inundaţiilor