BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013: Aproape 2.350 liceeni “ghinionişti” de la Olt au intrat iar în focurile examenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 19 august, a debutat sesiunea de toamnă a bacalaureatului cu proba orală la Limba română. La nivelul judeţului Olt s-au înscris la start 2.350 absolvenţi ai clasei a XII-a "picaţi" anterior. Elevii vor susţine bacalaureatul în cadrul a nouă licee din judeţ transformate în centre de examinare. Cei mai mulţi elevi aşteptaţi sunt la Matematică, unde peste 1.600 de candidaţi încearcă pentru cel puţin a doua oară să treacă de această probă.

La nivelul judeţului Olt erau aşteptaţi să se înscrie la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului un număr de aproape 2.400 absolvenţi de liceu din promoţia 2013, dar şi elevi care au terminat studiile liceale în anii anteriori şi au tot picat examenul naţional. În plus, erau aşteptaţi şi liceenii din seria curentă care, la începutul acestei luni, şi-au rezolvat situaţiile de corijenţă în care au ajuns de-a lungul întregului an şcolar. Până la urmă, cifra totală a participanţilor la "BAC-ul de toamnă", cum este denumit examenul, se cifrează la 2.350 elevi.

Liceenii din judeţ vor susţine probele orale şi scrise în cadrul a nouă licee-centre de examen, respectiv: Colegiul Tehnic Balş, Colegiul Economic „Petre S. Aurelian” Slatina, Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Slatina, Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” Caracal, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” Caracal, Colegiul Tehnic „Danubius” Corabia şi Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti.

“La nivelul judeţului au fost stabilite şi două centre zonale pentru evaluare lucrărilor de la sesiunea de toamnă a bacalaureatului, respectiv Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, precum şi Liceul cu Program Sportiv din Slatina”, a precizat Mirela Paraschiv, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

Matematica şi Româna, în topul materiilor „piatră de moară”

Pe probe, situaţia exactă IŞJ relevă faptul că cei mai mulţi candidaţi sunt aşteptaţi să se prezinte la proba de Matematică – 1.686 elevi, pe locurile următoare fiind următoarele probe: Limba şi literatura română – 1.352 candidaţi, Biologie şi Anatomie - 903 candidaţi, Geografie - 272 candidaţi, Fizică - 249 candidaţi, Limbi străine oral - 220 candidaţi, Competenţe digitale - 204 candidaţi, Istorie - 60 candidaţi, Chimie - 41 candidaţi, Informatică - şase candidaţi, Economie - doi candidaţi.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat a avut loc în perioada iunie - iulie, rezultatele finale fiind afişate pe 12 iulie. Promovabilitatea la bacalaureat în prima sesiune a fost de 43,43 %  înaintea contestaţiilor, respectiv şi de 44,25 % după soluţionarea contestaţiilor.

CALENDARUL examenului de bacalaureat 2013, sesiunea august-septembrie 2013

--- 19 - 20 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A;
--- 19 - 21 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B;
--- 20 - 21 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C;
--- 22 - 23 august 2013: Evaluarea competenţelor digitale - proba D;
--- 26 august 2013: Limba şi literatura română - proba E)a) - proba scrisă;
--- 27 august 2013: Limba şi literatura maternă - proba E)b) - proba scrisă;
--- 28 august 2013 Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisă;
--- 30 august 2013: Proba la alegere a profiluli şi specializării -proba E)d) - proba scris;
--- 2 septembrie 2013: Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00);
--- 3 - 4 septembrie 2013: Rezolvarea contestaţiilor;
--- 5 septembrie 2013: Afişarea rezultatelor finale.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite