Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi întrerupt pe Bulevardul A.I. Cuza din Slatina de Ziua Unirii
0Oamenii legii au anunțat astăzi că traficul rutier va fi întrerupt marți între anumite ore pe Bulevardul A.I. Cuza din municipiul Slatina.
Mașinile nu vor mai putea circula marți, 24 ianuarie, între orele 9.00-11.00 pe Bulevardul A.I. Cuza. Polițiștii au anunțat că traficul rutier va fi întrerupt în acest interval orar numai pe tronsonul dinspre Complexul Union, între intersecția cu Fântâna Speranței și intersecția cu Magazinul Oltul. Întreruperea traficului rutier este cauzată de festivitățile organizate de Ziua Unirii. Autoritățile se așteaptă ca cetățenii să participe în număr mare la acțiunile organizate cu acest prilej.
Sfaturi pentru participanții la manifestații
De aceea, oamenii legii le reamintesc celor care au de gând să sărbătorească Ziua Unirii în stradă să fie atenți cu obiectele personale, pentru a evita furturile din buzunare, să evite consumul excesiv de alcool și să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc. De asemenea, cei care își vor parca mașinile în zonă sunt sfătuiți să își asigure portierele autoturismelor și să nu lase la vedere, în mașină, obiecte de valoare. Dacă va fi cazul puteți apela la sprijinul jandarmilor sau al polițiștilor.























































