Anchetă de la Ministerul Sănătăţii, după ce o pacientă din Olt, cu arsuri grave, a trecut în două săptămâni prin trei spitale înainte de a fi operată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 61 ani, care a suferit arsuri pe o mare parte din suprafaţa corpului, a fost operată la un spital din Iaşi, la două săptămâni de la accidentul casnic.

Femeia a suferit arsuri de gradul II şi III, cu lichide fierbinţi, în urma unui accident în gospodărie, ajungând de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina, unde ca urmare a gravităţii arsurilor suferite s-a apelat la COSU (Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă), în vederea transferării la un spital superior. După ce, în primă fază, COSU a transmis că nu sunt locuri disponibile, la câteva ore a revenit şi a menţionat spitalul din Braşov, unde femeia a ajuns pe 18 octombrie. De aici a fost în cele din urmă transferată la Iaşi, unde a şi fost operată, însă medicii reclamă tardivitatea intervenţiei.

„Noi am primit solicitarea de transfer de la Secţia de Arşi de la Spitalul Braşov, a fost transferată cu avionul SMURD, cu echipaj de la Bucureşti. Are arsuri pe 45 % din suprafaţa corpului, dintre care 30% sunt de grad 3. Pacienta a fost intubată, e sub anestezie generală, a mers în sala de operaţie, a fost operată, s-a excizat arsura şi s-a început grefarea cutanată. A fost internată 14 zile la Brasov”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtător de cuvant al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi, conform publicaţiei Gazeta de Sud.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili ce s-a întâmplat pe întregul traseu therapeutic al pacientei, anchetă acre ar urma să înceapă de la Slatina, unde pacienta a ajuns în primă fază. Reprezentanţii SJU Slatina au declarant, însă, că niciun corp de control nu şi-a anunţat, până luni, 4 noiembrie 2019, înainte de orele prânzului, prezenţa.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite