Amendă până la 2500 de lei pentru cei care deteriorează anvelopa blocurilor. Este interzisă montarea pe faţada izolată până şi a sistemelor de uscat rufe
0Primăria Slatina pregăteşte obligaţii şi sancţiuni pentru locuitorii apartamentelor din blocurile izolate termic. Orice atingere adusă faţadei se va pedepsi drastic.
Pentru a-i conştientiza pe slătineni că au obligaţia de a proteja investiţia făcută pentru anveloparea blocurilor şi de a nu distruge faţada, primarul Darius Vâlcov a iniţiat un proiect de hotărâre prin care să se stipuleze clar această obligaţie, dar şi sancţiunile care se vor impune în caz de abatere. Proiectul a fost postat pe site-ul primăriei şi este supus dezbaterii publice.
O astfel de măsură trebuie supusă aprobării consiliului local, deoarece legislaţia actuală nu prevede interdicţii de amplasare a unor aparaturi pe exteriorul blocurilor. „Prin concursurile organizate de primărie au fost reabilitate mai multe faţade ale blocurilor şi urmează şi altele. Pentru a se păstra în bune condiţii faţadele reabilitate, nu trebuie să se acţioneze asupra lor prin acţiuni care să deterioreze lucrările efectuate. Consider legal şi oportun necesitatea stabilirii unor obligaţii şi sanţiuni în sarcina deţinătorilor de apartamente situate în blocurile de locuinţe reabilitate”, îşi motivează edilul hotărârea.
Amendă între 500- 2500 de lei
Hotărârea de consiliu local va prevede interzicerea „deţinătorilor de orice fel a unităţilor locative sau spaţiilor comerciale situate în blocurile de locuinţe reabilitate să: deterioreze prin orice mijloc sua să monteze pe faţada sau pe tarasa blocului orice fel de instalaţii, aparate, firme, bannere, afişe, sisteme de uscat rufe, jgheaburi, altele asemenea, etc, cu excepţia instalaţiilor de climatizare care vor putea fi montate numai cu acordul şi stricta supraveghere a Primăriei municipiului Slatina”.
Persoanele fizice care nu vor respecta obligaţia riscă o amendă între 500- 1.000 lei, în timp ce agenţii economici vor trebui să scoată din cont între 1.000- 2.500 de lei. Şi asta nu e tot. Proiectul de hotărâre mai prevede şi „obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de despăgubire, şi contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei, prejudiciu ce se va calcula în funcţie de suprafaţă”.
Zeci de blocuri reabilitate
Până în prezent, la Slatina au fost anvelopate 52 de blocuri de apartamente: trei în 2007, prin vechea formulă (33% guvernul, 33% locatarii şi 34% primăria), 41 în 2009-2010 prin schema de finanţare care obligă guvernul să suporte 50% din cheltuieli, 30% primăria şi 20% asociaţiile de locatari, iar anul acesta au primit finanţare alte opt blocuri turn din zonele ACR şi Zahana, totalizând circa 400 de apartamente.
Cum Primăria Slatina a primit aproape 500 de solicitări de includere a blocurilor în programul de reabilitare, anul trecut a demarat concursul „Slatina – oraş verde, oraş curat”, având drept miză anveloparea gratuită, cu bani din bugetul local. În 2010 patru blocuri (V1, V2, V3, V4- bulevarul AI Cuza) au primit faţade noi, iar anul acesta lucrările sunt în plină desfăşurare. Din cele 405 scări de bloc înscrise în concurs, numai 34 au primit „undă verde” pentru izolare, îndeplinind principalul criteriu impus de primărie- înlocuirea tâmplăriei vechi cu una de termopan. Până la sfârşitul lunii octombrie primăria estimează că toate lucrările de reabilitare se vor finaliza şi anunţă continuarea concursului şi anul viitor.























































