Alin Spelbuş, un campion al tenisului de masă | adevarul.ro

Alin Spelbuş, un campion al tenisului de masă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

A adunat zeci de medalii obţinute în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale şi este unul dintre cei mai buni tenismeni din ţară.

A jucat primul meci de tenis de masă în clasa I şi a îndrăgit pe loc acest sport. A fost selecţionat la vârsta de şapte ani şi s-a remarcat imediat prin talentul său nativ şi rezultatele bune obţinute. Deşi la început acest sport i s-a părut greu, ambiţia l-a făcut pe tânărul sportiv să treacă uşor peste primele antrenamente, iar în scurt timp a devenit unul dintre cei mai buni tenismeni ai Liceului cu Program Sportiv din Slatina. ”În clasa întâi un antrenor de tenis a venit la şcoală şi a făcut o preselecţie cu toţi cei care au vrut să participe. Aşa m-am apucat de tenis. La început mi s-a părut mai greu dar m-am obişnuit repede şi în curând am realizat că asta vreau să fac. Îmi place foarte mult acest sport şi vreau să devin unul dintre cei mai buni sportivi la tenis de masă. Prin multă muncă sper că voi reuşi”a spus tânărul.

Vrea să devină cel mai bun

Printre rezultatele de top obţinute de Alin se numără locul trei pe echipe, obţinut anul trecut la Campionatul European din Cehia, patru medalii de argint la Campionatul Balcanic desfăşurat anul acesta la Slatina, locul trei pe echipe la Open-ul Italiei şi un alt loc trei, obţinut în Ungaria la concursul pe echipe. Cu peste 60 de medalii câştigate, sportivul slătinean nu vrea să se oprească aici. Vrea să devină la fel ca şi idolul său, locul trei în lume la tenis de masă. Pentru a ajunge la această performanţă, Alin se antrenează zilnic şi nu vrea să se oprească până ce nu îşi îndeplineşte visul. ”În acest sport trebuie să te pregăteşti foarte serios, pentru că este un sport foarte solicitant din punct de vedere fizic, dar şi psihic. Modelul meu în acest sport a fost şi va rămâne Timo Boll, unul dintre cei mai talentaţi jucători de tenis de masă din lume. Sper ca într-o bună zi să devin cel puţin la fel de bun ca el”, ne-a mărturisit Alin.

” Cea mai bună apărare este atacul”

Se simte în largul său atunci când are paleta în mână şi joacă tenis. Îi place să joace numai pe atac pentru că, spune el, ”stilul ofensiv îmi oferă cea mai mare satisfacţie în timpul unui meci. Cea mai bună apărare este atacul”. Niciodată nu se consideră mai bun decât adversarul său şi caută întotdeauna  să-şi îmbunătăţească tehnica şi loviturile.  ”Este foarte important să stăpâneşti cât mai bine toate loviturile. Pentru a atinge această performanţă trebuie să petreci multe ore în sala de antrenamente şi duci un ritm de viaţă sănătos. Tenisul este un sport foarte frumos, dar care nu este suficient de promovat la noi în ţară ” a spus Alin

Profil:
Născut: 25 octombrie 1995, Slatina
Studii: Elev al Liceului cu Program Sportiv, Slatina
Idealuri: Vrea să ajungă unul dintre cei mai buni sportivi din lume

Ce-i place
Sinceritatea oamenilor şi acele persoane care te ajută din proprie voinţă şi nu din interes. În timpul liber îmi place să ies cu prietenii în oraş, să ascult muzică  sau să mă joc pe calculator. Îmi place foarte mult să vizitez lucuri noi prin care nu am mai fost.

Ce nu-i place
Nu agreez  oamenii care promit ceva şi uită să se mai ţină de cuvânt. Nu-i înţeleg pe aceia care vor să pară altceva decât ceea ce sunt, iar pentru asta sunt în stare să treacă chiar şi peste prietenii.

Cum trebuie să fie un jucător de tenis de masă?
A.S. În primul rând trebuie să vrea să facă performanţă şi să fie foarte ambiţios. Întotdeauna trebuie să asculte de sfaturile antrenorului. Trebuie să fie diciplinat şi să ducă o viaţă sportivă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite