VIDEO FOTO Florin Cioabă, comemorat la un an de la moarte. Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a ţinut slujba de pomenire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă la Cimitirul Municipal Sibiu pentru a-l comemora pe autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă, la un an de la moartea acestuia. De la ceremonie a lipsit fiul cel mare, Dorin, iar slujba de pomenire a fost una ortodoxă, deşi Florin Cioabă era penticostal.

Pomenirea a fost făcută de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza. „Noi am fost bucuroşi că am fost solicitaţi să facem o pomenire la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a domnului Florin de către fiul său, Daniel. În momentul în care framilia solicită de la biserică o mijlocire, o rugăciune, o slujbă, biserica răspunde, face, familia are dreptul să facă lucrul acesta. Am făcut pomenirea, am făcut parastas pentru tot neamul lor. 

Considerăm că familia a primit acum o binecuvântare, o mulţumire că s-a adăugat şi o slujbă religioasă ortodoxă, că s-a făcut ceremonia aceea, nu a fost niciun preot ortodox atunci. Dacă familia atunci, chiar dacă el era de altă confesiune, cerea să-l înmormântăm noi, pe baza unei cereri puteam să facem. Nu ne băgăm peste dar răspundem totdeauna solicitării”, a spus IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Daniel Cioabă, de relegie ortodoxă, spune că a ales să marcheze astfel un an de la moartea tatălui său pentru că în religia penticostală nu se fac pomeniri. „Astăzi oficial familia noastră iese din doliu dar doar oficial pentru că durerea din suflet nu o să dispară niciodată. Anul acesta fără el a trecut foarte greu, în fiecare zi îui simţim mai mult lipsa. În religia penticostală nu se mai fac comemorări, un mort e mort şi atât din momentul înmormântării morţii cu morţii vii cu vii şi de asta, eu nu accept gândirea penticostală cu privire la acest fapt”, a spus Daniel Cioabă. Cât despre lipsa fratelui său, spune că relaţiile au fost şi vor fi şi de-acum încolo unele destul de reci. „Eu l-am invitat şi pe fratele meu, cred că ar fi treebuit să participe şi el, în mod normal aşa ar fi fost. Lucrurile vor rămâne aşa pentru totdeauna, asta va fi formula, eu cu problemele mele, el cu ale lui”, a mai spus Daniel Cioabă. 

Ceva mai îngăduitoare, mama celor doi, Marica, a spus că fii săi „nu sunt supăraţi, mai mult orgolioşi” şi a adăugat că primul an fără soţul ei a trecut foarte greu. „Anul acesta a trecut foarte greu. Tot timpul vin aici, vin în fiecare sâmbătă, de multe ori şi joia, şi punem flori proaspete”, a spus soţia lui Florin Cioabă. 

Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a murit în luna august a anului trecut la o clinică din Turcia. 

Vă mai rercomandăm: 

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite