Tragedie pe autostrada A1. Un șofer a fost spulberat de un camion, după ce s-a oprit pe banda de urgență și a coborât din mașină
0Un şofer care s-a oprit pe banda de urgenţă a Autostrăzii A1 Sibiu-Deva, a murit, miercuri seară, după ce a coborât din maşină şi a fost lovit în plin de un camion.
„Pe autostrada A 1 Sibiu-Deva, la kilometrul 324, în zona localităţii Balomiru de Câmp, judeţul Alba, conducătorul unui autoturism ce era oprit pe banda de urgenţă a coborât din acesta şi a fost lovit de un autocamion. În urma impactului a rezultat decesul şoferului autoturismului”, a transmis Centrul Infotrafic.
Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe banda 1 a sensului de mers Sibiu-Deva, desfăşurându-se pe cea de-a doua.
Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări în acest caz, pentru a stabili cum s-a produs accidentul.