Tinere ademenite prin metoda „loverboy” să practice prostituția în trei țări din Europa. Percheziții în Sibiu
0Trei bărbați din Sibiu sunt cercetați de anchetatori pentru proxenetism. Prin metoda „loverboy”, indivizii au determinat mai multe femei să practice prostituția în folosul lor.

Lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat, pe 18 februarie, patru percheziţii domiciliare. Mascații au descins în locaţii din municipiul Sibiu şi comuna Şelimbăr (județul Sibiu).
Astfel, până în acest moment, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăriri penale faţă de trei bărbați cu privire la infracţiunea de proxenetism, și faţă de alte cinci persoane în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la proxenetism.
Anchetatorii au stabilit că cei trei bărbați au determinat mai multe femei să se prostitueze prin metoda „loverboy”. Aceasta este o metodă de racolare a tinerelor prin crearea unui sentiment fals de dragoste, în scopul exploatării sexuale a acestora.
„S-a stabilit că, în perioada 2021-iunie 2024, cei trei bărbaţi, cu ajutorul complicilor lor şi folosind metoda ”loverboy”, au determinat mai multe persoane de sex feminin să practice prostituția în folosul lor, în UK, Austria şi Olanda, obținând în această manieră sumele de aproximativ 160.000 euro, 120.000 euro şi respectiv 10.000 euro”, transmit procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un comunicat.
De asemenea, în cursul zilei de marți se efectuează audieri ca urmare a punerii în executare a 18 mandate de aducere emise de procuror şi de organele de cercetare penală delegate în dosar.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu, având şi suportul lucrătorilor SAS Sibiu.
Care sunt victimele perfecte pentru metoda Loverboy
Metoda denumită „Loverboy“ este printre cele mai des folosite de traficanți pentru a racola femei, de cele mai multe ori minore.
„Persoanele cu stimă de sine scăzută, care sunt nesigure de ele sau de cum arată, sau au un istoric de traume în familie, sunt mai predispuse să cadă în capcana traficanților, pentru că aceștia se poziționează în relație într-un mod care să compenseze exact ce le lipsește din punct de vedere emoțional. În prima etapă a racolării, ei se poartă frumos cu victimele, ca niște persoane de încredere, le identifică nevoile emoționale“, se arată într-un studiu realizat în 2022.
În același timp, specialiștii avertizau că unii tineri nu privesc cu ochi răi schimbul de fotografii sexy între parteneri. De asemenea, studiul mai arată că „acest lucru îl face vulnerabil pe proprietarul pozelor, care, într-o relație de tip Loverboy, este șantajat cu imaginile respective. Vizionarea de conținut pornografic este considerată o practică frecventă, ceea ce poate contribui la normalizarea cererii de servicii sexuale online și la normalizarea abuzului sexual“.