Sibiu: Muzica de film va răsuna în Piaţa Mare
0Concertul face parte din cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane
Sibienii care vor ajunge în centrul oraşului duminică seara vor putea asculta bucăţi din coloana sonoră a unor filme celebre, precum “Războiul Stelelor”, “Superman” sau “Harry Potter”, în cadrul unui concert organizat cu ocazia celei de a VI-a ediţii a festivalului Zilele Muzicale Româno-Americane. Startul ediţiei de anul acesta s-a dat aseară, cu un concert cameral de deschidere şi va fi continuat de o serie de manifestări culturale care se vor încheia în 28 iunie.
Unul dintre cele mai importante momente din cadrul festivalului va fi cu siguranţă cel de duminică seara, care va începe la ora 19.30. “Concertul este punctul culminant al acestui festival. Programul conţine muzică americană, de film, dar şi aranjamente pentru orchestră ale unor melodii cunoscute precum That's Entertaiment sau Embraceable You", spune Teodora Cîrciumaru, secretar muzical la Filarmonica de Stat Sibiu. Pentru evenimentul de duminică seara, organizatorii vor amplasa 1.000 de scaune în Piaţa Mare, iar cei care vor să asiste la concert trebuie să îşi achiziţioneze un bilet de la Sala Thalia, pe care vor plăti 6 lei. Evenimentul de duminică va fi continuat şi săptămâna viitoare cu masterclass-uri de trompetă şi oboi, un recital de muzică barocă şi Muzica Apelor























































