Sibiu: Mircea Ignat este sculptorul din care se desprind creaţii

Sibiu: Mircea Ignat este sculptorul din care se desprind creaţii

Mircea Ignat este profesor de sculptură la Liceul de Artă din Sibiu din 1991 şi a ajuns să profeseze imediat după terminarea facultăţii, când a primit repartiţie guvernamentală. Are la activ 17 expoziţii personale, dar cea mai importantă i se pare cea din anul 2004, vernisată la Galeriile de Artă Contemporană din Sibiu, pentru că a adunat 300 de lucrări de sculptură şi desen. În 2007 a participat la tabăra „Eurosculpt“ din Sibiu, care a adunat 50 de artişti din Europa, dar el a fost singurul sibian. Mircea Ignat este un artist cu un palmares bogat, dar paradoxal studiile universitare în domeniul sculpturii le-a început după 15 ani de la terminarea liceului. Înclinaţia şi calea spre sculptură vin însă din vremea copilăriei: „îmi aduc aminte că pe la vreo şapte ani îmi plăcea să sculptez cu cuţitul bărcuţe din scoarţa de brad“ spune Mircea. Apoi a venit adoraţia pe care o poartă pentru lucrările lui Brâncuşi şi pentru pietrele de poartă, care pot fi găsite şi la noi în judeţ. Cu toate acestea, Mircea a avut multiple meserii: a fost croitor, muncitor necalificat, tâmplar sau decorator, însă nu îi este ruşine pentru ce a făcut.

Materiale reci şi vii
„Bronzul este cel mai comercial material. Lemnul este cel mai la îndemână, dar se lucrează mai greu cu el pentru că este viu. Lemnul îşi schimbă forma în timp, este mai cald şi vorba lui Brâncuşi, lucrările din lemn sunt pentru orbi. Piatra se lucrează cel mai uşor, dar nu este la fel ca lemnul“ spune sculptorul. Pe lângă aceste 3 materiale, să le spunem convenţionale în sculptură, Mircea Ignat a lucrat şi în piele. Una dintre lucrările în piele se numeşte „Stea Gravidă“, dar el mărturiseşte că sculptura în piele necesită o tehnică de aşteptare.Lectura îi declanşează stările creative. Citeşte cu creionul în mână şi desenează mereu în timpul lecturilor.

Formele naturii
Mircea Ignat descoperă în natură forme care există deja, a căror prezenţă o simte şi apoi o materializează. Lucrările care s-au desprins din el l-au format, dar într-un alt mod decât o fac profesorii cu elevii. „Lucrările s-au făcut prin mine, nu le-am făcut eu. Mereu caut să văd ce spun lucrările mele“ spune sculptorul, dar cu toate acestea se desparte greu de lucrări, pentru că are senzaţia că le părăseşte. Ultima lucrare realizată poartă titlul de „Formă“ şi reprezintă o o formă golemică, o idee de care este obsedat de mult timp.
Pentru Mircea, căile artistul sunt două: cea a lui a fi şi cea a lui a avea. Calea lui a avea înseamnă pentru el a face orice să ai confort financiar, iar calea lui a fi  este un drum în care trebuie să faci în aşa fel încât să nu-ţi fie ruşine de tine, să te exprimi, să nu te degradezi. Pentru „a fi“ plăteşti un alt tribut decât pentru „a avea“. Mărturiseşte că cea mai bună soluţie este să le combini pe amândouă, dar el mai trebuie să muncescă pentru a ajunge la această combinaţie.

Profil

Născut: 6 octombrie 1952, Sibiu
Educaţie: Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu“, Cluj
Ocupaţie: sculptor
Familie: logodit

Ce-i place
Îmi place muzica instrumentală, de exemplu Jean Michael Jare sau Vangelis. Îmi place să beau ceai negru, să citesc şi mă oblig să citesc măcar 50 de pagini pe săptămână. Îmi place să fotografiez tot ce mi se pare curios. Îmi place mersul pe bicicletă, romul şi vinul.

Ce nu-i place
Nu-mi place bârfa şi nu-mi place să şofez. Nu-mi place în general transportul individual cu maşina şi apelez la această formă de mişcare doar când este absolute necesar. Nu-mi plac oamenii apropiaţi care nu se ţin de cuvânt, iar  de ceva timp nu-mi mai place nici berea.

Întrebări şi răspunsuri

Nu v-aţi gândit să vă mutaţi niciodată  din ţară?

În 95 am fost întrebat dacă nu vreau să rămân în Rennes, Franţa, pentru că mi-am dat seama de importanţa atelierului. Am cerut atelier, dar nu a afost posibil. Atelierul şi materialele m-au legat cumva de Sibiu. Materiale am adunat de pe vremea liceului, iar fără atelier artistul este mort. Sunt legat de atelier, poate şi pentru că este o casă veche, din 1938. Acum, la vârsta pe care o am vreau doar linişte.
Aţi fi putut fi altceva decât sculptor?
Cred că  mi-ar fi plăcut să fiu cabanier, pentru că mi-a plăcut şi-mi place muntele, Aş fi fost de acord să fiu şi zidar, dar un altfel de zidar. Aş fi putut fi orice, dar mai puţin şofer.