Sibiu: Elba bate în Sala Transilvania cu 75-78 pe CSU și merge în semifinale (GALERIE FOTO)
Timișorenii au făcut măcel în sfertul unu, iar CSU nu a mai reușit să remonteze handicapul până la finele partide. Elba se califică în semifinalele campionatului național de baschet cu scorul general de 3-2.
VEZI AICI GALERIE FOTO DIN TIMPUL MECIULUI!
Faptul că suporterii lui CSU Sibiu au umplut la refuz sala Transilvania și au creeat o atmosferă incendiară nu a fost îndeajuns pentru a se obține o calificare mult disputată. Sibiul a pornit din postura de favorită la calificare, dar a terminat prost ultimul meci și cel cel decisiv din seria de 5 partide cu Elba.
Gruparea lui Dragan Petricevic a început ca din tun meciul de la Sibiu și a condus după 10 minute cu un uluitor 27 la 8 pe tabela de marcaj. Sibiul a început apoi o adevărată cursă de urmărire și a început să recupereze punct după punct. Gazdele au terminat jumătatea meciului cu un handicap de 12 puncte pe tabelă, scor 29-41 și au forțat revenirea decisivă în sfertul 3. CSU a ajuns chiar și la un punct în ceafa bănățenilor, în minutul 34, la scorul de 59 – 60, însă au ieșit la rampă providențialii Pesic și Dzambic, din tabăra timișorenilor. Ultimul sfert a fost pe contre, dar până la urmă Elba a învins cu 75-78 și a terminat partida cu lacrimi în ochi pentru o calificare aproape imposibilă în vulcanul din Sala Transilvania.
CSU Sibiu:
Smith 19, Johnson 23, Herndon 1, Miskovic 9, Haiduc 4, Dinu 3, Roberson 16.
Elba:
Dzambic 11, Tudosă 3, Velickovic 12, Pesic 27, Markovic 10, Păltinișanu 15.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:





















































