Sibienii recunosc că Ceahlăul a jucat mai bine decât Voinţa la Piatra Neamţ
0Nemțenii au câștigat cu 2-1 meciul cu Voința Sibiu după ce oaspeții conduceau la pauză. Vezi aici ce au spus tehnicienii celor două echipe după partidă.
CITIŢI ŞI:
Voința Sibiu l-a legitimat pe atacantul croat Lukanovic
Nikita Khartchenkov, primul rus din istoria baschetului sibian
„A fost un meci între două echipe mici, dar cu suflet mare", au spus la conferința de presă atât Sandu Tăbârcă, directorul tehnic al sibienilor, cât și Costel Enache, antrenorul principal al gazdelor.
„A fost un meci încrâncenat, un joc cu securea deasupra capului, încheiat cu o victorie meritată a celor din Piatra Neamț. Sperăm ca ambele echipe să se salveze de la retrogradare", a declarat Sandu Tăbârcă de la Voința Sibiu.
„Jucătorii au fost marcați de importanța meciului , de aici cred și lipsa de luciditate din prima repriză. Când am luat golul, jucătorii și-au spus probabil că nu mai avem nimic de pierdut", a comentat desfășurarea partidei Costel Enache.
Nemţenii s-au temut însă de Voinţa. "Sincer, mi-a fost puţin teamă cînd am văzut că au marcat sibienii, dar s-a văzut la sfîrşit că am fost mai valoroşi", spune şi Bădescu, unul din marcatorii golurilor nemţenilor.
Sâmbătă seară, Ceahlăul Piatra Neamț a câștigat disputa cu Voința Sibiu, din etapa a a XII-a cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Nicolae Grigore, din penalty (min 45+1), respectiv de Bădescu și Marian Constantinescu (min.55 și 62) pentru gazde.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: