Sibienii muşcaţi de căpuşe au luat cu asalt Urgenţa
012 persoane au ajuns ieri la spital cu muşcături de căpuşe, număr record de cazuri în interval de 24 de ore, la Urgenţa din Sibiu.
Citiţi şi:
Invazie de căpuşe în Sibiu. Numărul celor afectaţi de boli a crescut de 18 ori
Patru persoane au ajuns la spital,muşcate de căpuşe
Pacienţii, şase femei şi tot atâţia bărbaţi, au vârste cuprinse între 23 şi 77 de ani şi sunt din Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu şi Racoviţa. Muşcăturile au fost localizate la nivelul braţului, gambei sau genunchiului.Cei 12 sibieni au fost consultaţi de medicii de la Urgenţă şi au primit tratament de specialitate, niciunul neavând nevoie de internare.
“Pentru evitarea acestor situaţii neplăcute, medicii le recomandă sibienilor, la ieşirile în aer liber să evite zonele împădurite şi de păşunat. În cazul în care ajung totuşi în astfel de locuri, trebuie să poarte îmbrăcăminte adecvată, care să acopere în întregime corpul, de preferat de culoare deschisă”, spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Dacă aţi constatat că aţi fost muşcaţi de căpuşe, trebuie să vă prezentaţi în cel mai scurt timp la o unitate medicală pentru tratament de specialitate.
În cursul acestei luni, 75 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor sibieni, după ce au fost muşcate de căpuşe.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: