Poliţistul de la Crimă Organizată acuzat că ar fi sprijinit traficanţii de etnobotanice de la Sibiu a refuzat să dea declaraţii la primul termen al procesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
descinderi

Alexandru Tancou, subofiţerul de la Crimă Organizată acuzat că ar fi sprijinit gruparea de traficanţi de etnobotanice a lui "Adi Foto" a uzat de dreptul la tăcere la primul termen al procesuluiîn care este acuzat de sprijinire de grup infracţional organizat.

Procesul a debutat la Alba cu citirea rechizitoriului. "Inculpatul nu a dorit să dea declaraţii, a uzat de dreptul la tăcere, potrivit articoilului 70 din codul de procedură penală", precizează Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Tancou a cerut schimbarea încadrării juridice şi nu a spus că ar dori să beneficieze de judecata simplificată, aplicată persoanelor care recunosc săvărşirea faptelor şi care beneficiază astfel de o reducere a pedepsei.

Instanţa a încuviinţat probele depuse de procurori şi de avocatul lui Tancou, urmând ca pe 11 iunie, la primul termen, să înceapă cercetarea propriu-zisă.

Acuzat că ar fi sprijinit traficanţii de etnobotanice

Alexandru Tancou este acuzat că ar fi sprijinit, încă din anul 2011, gruparea de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu condusă de Adrian Negru, cunoscut drept "Adi Foto". 

Anchetatorii spun că subofiţerul ar fi distrus substanţe etnobotanice şi documente din dosarele de cercetare, ba mai mult, i-ar fi anunţat pe membrii grupării când urmau să aibă loc descinderile. Tancou ţinea legătura direct cu Adrian Negru, liderul grupării, atât telefonic cât şi prin întâlniri directe, care aveau loc în spaţii publice.

Alexandru Tancou a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în seara zilei de miercuri, 20 martie, de către magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, iar pe 11 aprilie a fost trimis în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. 

Subofiţerul este acuzat că ar fi sprijinit gruparea de traficanţi de etnobotanice destructurată în cursul lunii ianuarie la Sibiu. Reţeaua de traficanţi este cea mai mare de acest gen destructurată la Sibiu şi, potrivit anchetatorilor, s-a constituit între 2011 şi 2013, dealerii fiind iniţial în atenţia oamenilor legii pentru că aveau preocupări pe linia traficului de droguri. În urma cercetărilor iniţiale, unul dintre magazinele de vise din Sibiu, cel de pe strada George Coşbuc, s-a închis, însă a fost deschis un altul, pe strada Calea Dumbrăvii. 

În cadrul cercetărilor anchetatorii au stabilit că deşi magazinul nu funcţiona în mod legal în fiecare noapte în interior se aflau persoane care vindeau etnobotanice contracost, acest lucru fiind de notorietate în rândul consumatorilor din Sibiu. Mai mult, la solicitarea clienţilor fideli etnobotanicele erau livrate şi în locaţii indicate de aceştia. Membrii grupării aveau de asemenea în oraş locaţii prestabilite unde livrau unor consumatori atât din Sibiu cât şi din judeţele limitrofe. 

Etnobotanicele erau vândute elevilor şi studenţilor, la preţuri cuprinse între 5 lei şi 50 de lei pentru un pliculeţ, iar câştigul mediu zilnic al membrilor grupării era de aproximativ 5.000 de lei. Marea majoritate a consumatorilor sunt minori, şi toţi au acte medicale că au fost internaţi în spital cu delir, după consumul de etnobotanice. Mai mult, printre ei sunt consumatori cu tentative de suicid şi doi dintre ei au murit, iar consumul de etnobotanice e posibil să le fi agravat stările care au dus la gesturile suicidale, spun anchetatorii.

Pe 22 martie, cinci dintre cei şase inculpaţi din dosar au fost condamnaţi la închisoare cu executare, Adrian Negru, liderul grupării, primind 4 ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, o parte dintre inculpaţi şi procurorii DIICOT declarând deja recurs.

Vă mai recomandăm

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite