Peste două mii de oameni protestează la Sibiu faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea Codului Penal
0Peste două mii de oameni s-au strâns, duminică seară, în Piaţa Mare din Sibiu şi au pornit în marş pe bulevardul pietonal din zona centrală a oraşului scandând lozinci împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea, a ALDE şi împotriva proiectului privind graţierea şi modificarea Codului Penal.
Protestatarii s-au strâns în Piaţa Mare din Sibiu începând cu ora 18.00 adunându-se din ce în ce mai mulţi, pornind în marş pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, artera pietonală din centrul municipiului Sibiu, la momentul respectiv fiind în jur de o mie de persoane.
Pe distanţa de aproximativ 500 de metri, pe care s-a desfăşurat marşul de protest, li s-au alăturat şi alte persoane, astfel încât la revenirea în Piaţa Mare numărul protestatarilor ajunsese să depăşească două mii de persoane.
Deşi afară sunt aproape minus 10 grade, mulţi dintre participanţi sunt însoţiţi de copii, unii chiar foarte mici.
În momentul în care au alfat că preşedintele Klaus Iohannis se află în mijlocul protestatarilor din Pia'a Universităţii din Capitală, sibienii au scandat: "Iohannis e cu noi".
Protestatarii au pancarte steaguri, vuvuzele şi scandează lozinci precum: "Nu staţi la căldură, şi pe voi vă fură", "DNA să vină să vă ia", "La închisoare, nu la guvernare", "Dragnea nu uita, există şi DNA", "Unii salvăm toată România", "În democraţie hoţii stau la puşcărie".
Protestul de la Sibiu este autorizat să dureze până la ora 20.00, mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi însoţindu-i pe manifestanţi.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu s-au înregistrat incidente.
Proteste similare au loc duminică seară în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, unde mii de oameni au ieşit în stradă scandând lozinci împotriva Guvernului.
La protestul din Piaţa Universăţii din Capitală, a ajuns şi preşedintele Klaus Iohannis.