Peste 200 de meşteri olari vin în week-end în Piaţa Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul Olarilor are loc la sfârşitul acestei săptămâni în Piaţa Mare a Sibiului. Vizitatorii îi pot trece pragul sâmbătă şi duminică între orele 9:00 şi 21:00.

Peste 200 de meşteri din Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi, Braniştea, dar şi din străinătate, din Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să admire şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate de olari. 

”Roata olarului nu va lipsi din perimetrul târgului, aşa că publicul va avea prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas. Pentru vizitatori, târgul reprezintă o oportunitate de a se familiariza cu olăritul tradiţional şi ceramica modernă, iar pentru olari este un prilej de a discuta problemele acestui meşteşug tradiţional împreună cu alţi colegi de breaslă”, anunţă organizatorii evenimentului. 

Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi se desfăşoară sâmbătă, 7 septembrie, şi duminică, 8 septembrie 2013, în Piaţa Mare, fiind deschis între orele 9.00- 21.00.

Vă mai recomandăm: 

Cătălin Botezatu vine la Sibiu, la Media Music Awards

Holograf, Andra, Vama, Smiley şi Alex Velea cântă la Sibiu, la Media Music Awards

Nemţii caută barmani, ospătari, bucătari şi manageri de restaurant la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite