Pedeapsa primită de un bărbat care a vrut să își ucidă copiii, nu a respectat ordinul de protecție și a distrus brățara electronică
0Zilele trecute, Judecătoria Sibiu a dat sentința în prima instanță în cazul unui bărbat foarte violent trimis în judecată pentru amenințări, încălcarea ordinului de protecție și distrugerea brățării electronice de supraveghere.
Bărbatul este căsătorit, are trei copii, iar până pe 1 aprilie 2024 a stat împreună cu familia în locuința pe care o aveau în comuna Șelimbăr. Numai că în ziua respectivă, bărbatul, care era beat criță, și-a sunat soția și a izbucnit o ceartă telefonică dură, lăsată cu amenințări și insulte.
Bărbatul a luat la un moment dat un cuțit de măcelărie din casă, amenințând la telefon că își va ucide copiii. Moment în care soția agresată verbal și-a sunat fratele să meargă la locuința lor. Fratele femeii a reușit momentan să detensioneze situația, iar copiii au fost eliberați.
Numai că atunci când a sosit un echipaj de poliție, agresorul s-a baricadat in podul locuinţei şi s-a înarmat cu combustibil, 5 litri de benzină, şi cu cuțit, amenințând că va incendia locuința și că își va lua viața. După negocieri de zeci de minute, agresorul a fost convins de polițiști să renunțe la gesturile nesăbuite. Ulterior, după numeroasele probe strânse, împotriva agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 12 luni, neavând voie să se apropie de soție și de copii la mai puțin de 50 de metri, fiindu-i interzis să o sune și fiind obligat să poarte o brățară electronică de supraveghere. În plus, agresorul a fost evacuat din domiciliul conjugal.
Numai că pe 23 aprilie 2024, bărbatul și-a sunat soția, deși nu avea voie, spunându-i că se îndreaptă spre casa lor și că vrea să se sinucidă.
Ulterior, de nervi, bărbatul a distrus brățara electronică de supraveghere pe peronul Gării Slobozia, fapt ce a alertat autoritățile. Ulterior, bărbatul s-a suit într-un tren, fiind prins de un echipaj de poliție la mai bine de 10 ore după ce distrusese brățara electronică de supraveghere.
La audieri, bărbatul și-a recunoscut fapta, adăugând că a distrus brățara de supraveghere deoarece i se părea prea aspru ordinul de protecție.
Iar bărbatul era recidivist, fiind condamnat în 2020 la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare tot pentru acte de violență.
Drept urmare, judecătorii l-au condamnat la un an și trei luni de închisoare cu executare, trebuind în plus să plătească și aproape 3.000 de lei, contravaloarea brățării electronice de supraveghere pe care a distrus-o. Sentința poate fi contestată în 10 zile de la comunicare.