Locul din România cu cel mai mare risc de avalanșă în această perioadă
0Riscul de avalanșă în Munții Bucegi este considerabil la altitudini de peste 1.800 de metri, conform informațiilor trimise luni de meteorologi. Stratul superior de zăpadă nou-căzută este ușor și fără aderență la stratul vechi, ceea ce înseamnă că acesta se poate fisura și aluneca, declanșând avalanșe de dimensiuni medii, iar în unele cazuri, chiar mari.

„La peste 1.800 m, zăpada nou-căzută, de 15-20 cm, este de tip pulver, uşoară, fără consistenţă şi puţin stabilă. Pe văi şi în zonele adăpostite sunt însă depozite mai însemnate, de 50-60 cm. Stratul de pulver este depus peste stratul uşor de 5-10 cm existent înaintea ninsorilor, sub care se află zăpada veche şi deja întărită, la care nu prezintă aderenţă. În apropierea crestelor sunt formate unele plăci de vânt, fragile şi cu rezistenţă scăzută”, explică specialiștii în Buletinul nivometeorologic.
Meteorologii anunță că temperaturile se vor menține scăzute, ceea ce va face ca zăpada să își păstreze structura.
„În continuare, metamorfoza zăpezii va fi încetinită de temperaturile extrem de scăzute care se vor înregistra, astfel încât aceasta îşi va păstra structura. Stratul de pulver va mai creşte, astfel încât, chiar şi la supraîncărcări slabe, se poate fisura şi disloca, alunecând peste stratul întărit din interior şi ducând la declanşarea de avalanşe de dimensiuni medii, izolat mari - riscul va fi însemnat (3)”, se menționează în comunicat.
În celelalte masive din țară, riscul de avalanșă este mai redus, situându-se la nivelurile 1 și 2 din 5.