Fotbalistul din liga 1 care e golgeter pe teren și credincios arab în afara lui
0Noua vedetă a lui Gaz Metan Mediaș, Taher Bawab, este musulman convins și respectă Coranul mai mult ca orice. Fostul fotbalist al lui Real Madrid și Barcelona stă nemâncat toată ziua în timpul Ramadanului.
CITIȚI ȘI:
Voinţa Sibiu întâlneşte Otopeniul în Cupa României. Mediaşul joacă la Brăila
Voinţa dă piept cu Oţelul, sâmbăta viitoare pe „Municipalul” sibian
Cel mai titrat club de fotbal din județ la ora actuală este acum și cel mai ”colorat”, în ceea ce privește religia jucătorilor care fac parte din lotul pregătit de către matematicianul Cristi Pustai. Puțină lume știe că cel mai în formă jucător de la Gaz Metan Mediaș, este un islamist convins și respectă cu sfințenie Coranul și tradiția islamică.Venit dintr-o țară în care religia islamistă este mai mult decât lege și este respectată poate cel mai mult dintre toate statele arabe, iordanianul Taher Bawab stârnește admirație și din acest punct de vedere. Rugăciunile spuse cu strictețe și momentele în care se roagă conform religiei sale, sunt de ceva vreme o obișnuință pentru colegii atacantului de la Mediaș.
Cum însă fotbalul înseamnă și sacrificii Bawab face excepție de la regimul strict al Ramadanului și în ziua meciurilor mănâncă normal. Cel care a jucat la Real Madrid B și la echipa a II-a a Barcelonei și a împărțit nu odată același vestiar cu Figo, Zidane sau Raul în perioada 2004 - 2006, mărturisește că nu este deloc ușor să respecți cerințele religiei sale în perioada Ramadanului.
”Când eram la Real Madrid am leşinat la un antrenament din cauză că era foarte cald şi eu nu băusem apă. De atunci am decis că nu mai ţin Ramadan când am antrenamente grele sau meci. În rest încerc să îl ţin. Mănânc la ora nouă seara şi mă trezesc apoi dimineaţa la ora trei și jumate şi mănânc din nou până la patru. Sincer mă simt puţin slăbit, dar mă descurc fără probleme dacă fac așa” spune Bawab. Din fericire pentru fotbalist chiar la finele lunii trecute, Ramadanul s-a încheaiat, jucătorul lui Pustai disputând cinici meciuri oficiale în aceste 29 de zile cât a durat ”chinul” lui Bawab. Acesta nu este însă singurul gazist musulman. Și sârbul Trâtovac este de aceeiași religie și spune că și el ține Ramadamul.
Din Spania la Mediaș
Mediașul se mai poate lăuda cu Bawab și din alte motive. Iordanianul de 21 de ania jucat la echipa secundă a Realului, antrenat fiind de către legendarul Michel. Pentru că a arătat că are potențial, Bawab a fost trimis o perioadă să joace la prima echipă a celor de la Real. “Mergeam de două ori pe săptămână ca să fac antrenamente cu prima echipă. În perioada aceea erau acolo jucători ca Zidane, Raul, Ronaldo și Figo. A fost incredibil pentru mine ca să mă antrenez cu ei”, a mărturisit atancatul celor de la Mediaș.
Din păcate atacantul iordanian nu a apucat să joace vreun minut la prima echipă, iar în anul 2007 a fost cumpărat de către celebra FC Barcelona. ”Am jucat două meciuri în Cupa Cataluniei sub comanda antrenorului Rijkaard, fiind promovat în acelaşi timp cu Busquets şi Giovani Dos Santos”, a mai mărturisit Taher.
10 goluri a marcat Bawab în 31 de meciuri jucate pentru a doua echipă a celor de la Real Madrid
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: