Care sunt chiriile pentru studenţi în Sibiu. „Preţurile au crescut spectaculos”
0Sibiul este în continuă dezvoltare, iar piaţa de real-estate este cea mai bună reflecţie a evoluţiei unui oraş. În această ordine de idei, Sibiul atât de accesibil (financiar) acum 2 ani a devenit un oraş în care trebuie să-ţi plăteşti mai scump dreptul de a trăi.
Agenţii imobiliari vorbesc despre o evoluţie spectaculoasă a preţurilor într-o perioadă relativ scurtă de timp. Astfel, chiriile s-au scumpit pentru toate zonele, iar acest lucru este simţit în special de studenţi, care sunt în cutarea unor alternative convenabile, inclusiv ca amplasare. În medie, studenţii vor achita pentru un apartament cu două camere peste 20 şi chiar 30 de euro mai mult, în comparaţie cu anul trecut.
Ce caută studenţii în Sibiu
Zonele cele mai căutate de către studenţii din Sibiu sunt concentrate în jurul facultăţilor unde au ales să studieze. Evident, preţurile pentru chirii s-au scumpit în primul rând în aceste locaţii, ca ulterior acelaşi trend să se observe şi pentru restul zonelor.
Lucian Oana, TABOO Imobiliare: „De mare interes sunt imobilele din zonele centrale ale Sibiului, precum Centrul Istoric, Mihai Viteazu, Milea, Calea Dumbrăvii, Ştrand. Aici creşterea preţurilor s-a simţit prima dată, însă proporţional au crescut şi restul zonelor. Preţul mediu cerut pentru o lună pentru un apartament cu 2 camere, cu anul de construcţie 1980 – 2000 a crescut spectaculos, cu aproximativ 18 euro în doar în ultimul trimestru din 2018 şi este cu aproximativ 50 de euro mai mare faţă de acum 3 ani respectiv de la 200 euro la 250 euro”.
Garsoniere sau apartamente cu două camere?
Studenţii care se mulţumesc cu o garsonieră ar urma să scoată din buzunare de la 200 de euro până la 280 de euro. Acestea au locaţii centrale, unele în centrul istoric şi sunt dotate cu toate cele necesare. De exemplu o garsonieră cu suprafaţa locuibilă de 28 de metri pătraţi, în centrul istoric, pe strada Arhivelor se dă în chirie cu 280 de euro lunar. Nu uitaţi de garanţia cerută de fiecare proprietar, astfel că înainte de a vă muta va trebui să achitaţi 560 de euro în total.
Cu 200 de euro lunar puteţi să vă mutaţi într-o garsonieră la casă, aflată în zona centrală, dotată cu toate cele necesare pentru un trai decent. Aveţi acces şi la o mică terasă. Pentru o astfel de opţiune trebuie să scoateţi din buzunar 500 de euro în total – preţul chiriei pentru o lună, garanţia care se percepe şi care are valoarea unei chirii pentru o lună, plus serviciile agenţiei imobiliare care, de obicei, constituie 50 % din preţul chiriei.
Dacă nu vă deranjează să vă mutaţi la periferie, atunci vă scoateţi cu un preţ lunar între 150 şi 180 de euro pentru o garsonieră, însă ofertele de acest fel sunt mai puţine. Mai ieftin vă costă şi dacă decideţi să împărţiţi apartamentul cu un chiriaş sau cu mai mulţi. O cameră într-un apartament se dă în chirie cu aproximativ 130 de euro lunar.
Cea mai scumpă garsonieră costă 400 de euro, cu toate taxele incluse. Proprietarul promite condiţii „de lux” – pat matrimonial, bucătărie tip bar, baie din „obiecte sanitare noi”. Unde mai pui, că se află în inima oraşului istoric.
Aşa cum susţin şi agenţii imobiliari, garsonierele sunt detronate de apartamentele cu două camere, care sunt la mai mare căutare, desigur datorită spaţiului în plus, fie pentru familie sau prieteni. Preţurile diferă, desigur. Pentru un apartament cu două camere - a se înţelege un dormitor şi living – trebuie să scoateţi din buzunare de la 250 de euro, până la 650 de euro, în funcţie de amplasare. Un apartament micuţ, dar luminos şi amenajat cu bun gust, amplasat în zona Valea Aurie vă costă 250 de euro.
La periferie – în cartierul Avangarden – puteţi găsi un apartament luminos cu două camere la preţul de 280 de euro. În centrul istoric preţurile urcă dublu şi chiar mai mult. De exemplu, moftul de a trăi pe „cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, adică pe strada Cetăţii vă costă 650 de euro. Apartamentul se află într-o stare foarte bună, iar proprietarul nu este împotrivă să-şi dea locuinţa pe mâna studenţilor, aşa cum se întâmplă în multe cazuri.