Bărbat atacat de urs în judeţul Sibiu. Victima a fost transportată la spital
0![FOTO digi24.ro](https://cdn.adh.reperio.news/image-7/72e734bc-2f52-4c19-90d8-3e84461aec69/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Un bărbat din judeţul Sibiu a fost atacat de urs, luni seară, în extravilanul localităţii Porumbacu de Sus, dar a reuşit să se ascundă într-o cabană. Echipaje de intervenţie s-au deplasat la faţa locului, bărbatul fiind transportat la spital.
”În această seară s-a transmis un mesaj RO-Alert, de avertizare şi informare a cetăţenilor despre prezenţa unui urs în localitate, pe teritoriul UAT Porumbacu de Sus. Un cetăţean în timp ce se afla în zona de câmp a localităţii a fost atacat de un urs, reuşind în cele din urmă să fugă”, a transmis, luni seară, ISU SIbiu.
Sursa citată a precizat că echipaje constituite din forţe IPJ, IJJ şi un echipaj SMURD s-au deplasat la o cabană unde se afla bărbatul în vârstă de 47 de ani.
Victima a primit îngrijiri medicale şi a fost transportată la UPU Sibiu, conştient şi cu un traumatism cranio-facial.