10 evenimente gastronomice de neratat în Sibiu. Ce se întâmplă la Festivalul Brânzei şi al Ţuicii din Curmătura Ştezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
festival gastronomic

Sibiul este în toiul pregătirilor pentru programul „Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019“, astfel că până atunci românii din toată ţara şi turişti din străinătate sunt aşteptaţi la Sibiu să guste din bucatele tradiţionale specifice zonei.

În acest an, Consiliul Local Sibiu, primăriile din judeţ, dar şi mai multe ONG-uri organizează mai multe evenimente în judeţ, axate pe componenta gastronomică. Am ales 10 evenimente organizate în Sibiu pe care să nu le rataţi în acest an

Festivalul medieval Cetăţi Transilvane

Oraşul Sibiu, 

Perioada: 24-26 august

Festivalul Medieval Cetăţi Transilvane este un eveniment menit să celebreze zilele oraşului Sibiu şi este organizat de paisprezece ani, în ultimul weekend din luna august. Având loc în Centrul Istoric din Sibiu, în pieţele, pe pietonala Nicolae Bălcescu, pe străzi şi străduţe pietruite, festivalul îmbracă şi cheamă tot oraşul în sărbătoare. Programul fiecărei ediţii este unul variat, menit să răspundă nevoilor culturale ale unui public eterogen: concerte LIVE de muzică medievală, animaţii stradale, lupte de stradă, turniruri, spectacole de teatru profesionist sau amator, dans, expoziţii de fotografie, ateliere meşteşugăreşti, iarmaroc medieval. Nu va lipsi nici componenta grastronomică.

Festivalul brânzei şi al ţuicii

Perioada: 25 -26 august 

Răşinari, Curmătura Ştezii

Festivalul Brânzei şi al Ţuicii este organizat în fiecare an pentru a transmite şi promova tradiţiile din Răşinari. Pe parcursul a două zile de festival, vizitatorii pot gusta produse tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului - brânzeturi, tocană de oaie la ceaun, sloiul de oaie, bulz ciobănesc, pastramă şi se pot bucura de programul artistic oferit de ansamblurile folclorice şi de interpreţi de muzică populară. Reprezentativ pentru Festivalul Brânzei şi al Ţuicii este realizarea „Bulzul Festivalului” care a devenit deja o tradiţie în zonă. Bulzul se face dintr-o cantitate considerabilă de mămăligă, brânză de oaie şi smântână, pregătită de săteni.

Electric Camping, Cabana Suru

Perioada: 7-9 septembrie

Pornire din Sebeşu de Sus 

Iubitorii de munte şi aer curat sunt invitaţi să petreacă un weekend la cabana Suru, aflată la atitudinea de 1450 de metri, în munţii Făgăraş. Este asigurată buna dispoziţie, gustări tradiţionale, bere bună şi muzică faină. Este un eveniment organizat de mai multe asociaţii partenere, printre care şi Asociaţia My Transylvania, 1717 Beer Craft Sibiu, , Reky Travel, Chocolates of Life, The Hyprodrome of Music. 

Craft Fest Sibiu 

Perioada: 7 -9 septembrie 

Sibiu, Strada Cetăţii 

Festivalul „Sibiu Craft Fest” îşi propune să promoveze mărcile de bere artizanală din Sibiu şi din ţară şi să devină o platformă prin care berea bună să ajungă mai uşor la public. Vizitatorii vor putea degusta zeci de sortimente de bere direct de la producători, dar şi câteva tipuri de cidru.

Berea a fost dintotdeauna un liant social, astfel că, profitând de decorul verde al parcului Cetăţii şi având drept fundal frumoasele ziduri de pe strada Cetăţii, festivalul este ocazia perfectă pentru o petrecere în aer liber, cu lampioane, baloane, jocuri şi muzică, la care este invitată întreaga comunitate. Iar cum berea complimentează aproape orice produs culinar, vizitatorii vor putea degusta felurite delicatese locale, unele gătite pe loc la grătar, dar şi gustări cu brânzeturi, tarte de sezon şi alte produse, care să valorifice arta gastronomică din zona Sibiului. 

Din fundal nu pot lipsi concertele live. Pentru cei mici festivalul propune diverse activităţi recreative, de la ateliere de creaţie, la pictură pe faţă şi jocuri. Vizitatorii vor fi provocaţi să participe la diferite concursuri şi activităţi sportive, adecvate spaţiului.

Festivalul „Porcul de Bazna”

Perioada 8-9 septembrie 

Bazna, Sibiu

În acest an se va organiza deja a patra ediţie a festivalului. Evenimentul va fi organizat pe platoul din faţa Bisericii Evanghelice din localitate. Pe parcursul celor doua zile se vor derula concerte de muzică populară, dar şi pop-rock. 

Porcul de Bazna a apărut în urma unor încrucişări între rasele de Mangaliţa şi Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna. Produşii rezultaţi, având însuşiri productive superioare rasei Mangaliţa, au fost apreciaţi de crescători, astfel că populaţia hibridă s-a răspândit în scurt timp în jurul oraşelor Mediaş, Sighişoara, Sibiu şi Făgăraş. Ulterior, au mai fost introduse „gene” de Yorkshire şi Sattelschwein. Rasa Bazna a fost recunoscută oficial ca rasă de sine stătătoare în anul 1948, însă crescătorii de animale se tem că această rasă superioară va dispărea, deoarece nu sunt motivaţi să investească într-o astfel de activitate.

Flavours and Sounds of Transylvania

Perioada: 16 septembrie

Nucet, ferma Bio-Haus

Evenimentul este organizat de Asociaţia My Transilvania. Oaspeţii sunt invitaţi la ferma Bio-Haus, din localitatea Nucet, situată la aproape 20 de kilometri de Sibiu. Ferma Biohaus şi pensiunea cu acelaşi nume sunt o afacere a familiei Cioran. Ferma oferă o gamă largă de produse tradiţionale, de casă, cum ar fi: gem de afine, gem de dovlecel, diferite siropuri de fructe sălbatice (ghindă, zmeură, trandafir), bulion de tomate etc.

Zilele recoltei 

Perioada: 28 -30 septembrie 

Sibiu, Piaţa Obor

În perioada „Zilelor recoltei” din Sibiu agricultorii şi producătorii locali vor comercializa produse proaspete şi de calitate, în căsuţe amenajate special pentru acest eveniment. Gustul autentic al toamnei este garantat. 

Săptămâna cartofului 

Perioada: 7-14 octombrie 

Palatul Brukenthal, Avrig 

„Săptămâna Cartofului“ se desfăşoară la Palatul Brukenthal din Avrig. În curtea acestei reşedinţe de vară a baronului Samuel von Brukenthal au fost cultivaţi cartofii pentru prima oară în România. „Acum mai bine de 200 de ani, la curtea baronului Samuel von Brukenthal au fost plantaţi primii cartofi din Transilvania. El a promovat la Avrig cultivarea cartofului, urmărind să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi a oamenilor”, spun administratorii palatului. Meniul include diverse specialităţi pe bază de cartofi, iar alternativele sunt numeroase şi absolut delicioase.

Flavours and Sounds of Transylvania

Perioada: 13 octombrie

Sibiel

Evenimentul este organizat de Asociaţia My Transylnavia, de această dată în Sibiel, o mică aşezare, care face parte din comuna Sălişte, situată la aproximativ 23 kilometri de Sibiu. Acest minunat sat este poziţionat la poalele munţilor Cindrel şi are ce oferi – nu doar privelişti minunate, dar şi bucate tradiţionale, păstrate din moşi-strămoşi. Micii producători locali vor avea grijă să vă rămână amintiri frumoase şi o experienţă gastronomică pe măsură.

Christmas Food Carousel

Perioada: 28 noiembrie-2 decembrie 

Sibiu, Piaţa Huet 

Este denumit cel mai vizitat târg de Crăciun din ţară, iar anul trecut a fost un adevărat succes. Pentru turişti au staţionat truck-uri cu mâncare delicioasă pregătită pe loc, dar şi cu băuturi calde, totul în atmosferă magică de sărbători. Anul acesta, ne aşteptăm la o mai mare diversitate, dar şi la un număr mare de turişti care să descopere Sibiul. 

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite