Tradiţii din Ţara Oaşului, prezentate la Târgul de Turism din Budapesta
0Judeţul Satu Mare este din nou prezent la un Târg de Turism. De această dată delegaţia sătmăreană este la Budapesta la târgul de turism ce se desfăşoară în perioada 27 februarie- 2 martie la Hungexpo.
Târgul Internaţional de Turism de la Budapesta “Utazas” a ajuns deja la cea de a 37-a ediţie, fiind un târg destinat atât specialiştilor cât şi publicului larg. În anii precedenţi numărul de vizitatori a ajuns până la 40.000. Anul acesta vor fi prezenţi circa 500 de expozanţi din 30 de ţări.
Standul amenajat de România este de 150 mp, judeţul Satu Mare fiind regiunea parteneră. La stand se vor putea servi produse culinare tradiţionale, vin şi ţuică sătmărene şi vor putea fi consultate materialele informative, mape, broşuri, hărţi cu destinaţii din judeţul Satu Mare.
Se vor face demonstraţii de olărit de către meşterul olar din Vama, Isvanfi Geza, iar programul artistic va fi asigurat de Maria Petca Poptean, acompaniată de către Petre şi Petrică Zele. Programul artistic va mai cuprinde şi prezentarea ”Jocului miresei” precum şi a ”Jocului colacilor”.
Cu ocazia zilei de 1 martie se vor oferi vizitatorilor mărţişoare tradiţionale româneşti.