Şeful de poliţie care s-a vândut pentru servicii medicale şi reparaţii la casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chestorul Liviu Tăut este cercetat pentru luare de mită, imputându-i-se cinci acte materiale
Chestorul Liviu Tăut este cercetat pentru luare de mită, imputându-i-se cinci acte materiale

Chestorul de poliţie Liviu Tăut este cercetat pentru luare de mită după ce s-a bucurat de mai multe bunuri necuvenite din partea unui om de afaceri. În schimbul bunurilor acesta a influenţat clasarea dosarului pe care omul de afaceri îl avea deschis pentru evaziune fiscală.

Chestorul de poliţie Liviu Tăut a fost al doilea om în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, fapt care i-a conferit o anumită autoritate şi putere faţă de o mare parte din ceea ce înseamnă dreptate în judeţul Satu Mare. Acest lucru i-a adus şi un dosar penal de luare de mită şi favorizare a infractorului, fapte care i se impută fostului şef de poliţie şi unui alt cadru de poliţie, Ioan Şaitoş. Cei doi l-ar fi ajutat pe omul de afaceri sătmăreanTarr Attila să scape de un dosar de evaziune fiscală care privea două firme, una condusă de Tarr Attila şi una de soţia sa. Totul s-a petrecut în perioada 2013-2014

Dosarul de evaziune fiscală a fost clasat, asta după ce inspectorul de poliţie s-a bucurat de unele bunuri şi servicii din partea omului de afaceri. Mai exact Liviu Tăut s-a bucurat de renovarea casei socrului său, valoarea lucrărilor ridicându-se la peste 17.000 de lei. Lucrarile au fost executate de o alta societate comerciala interpusa, pentru a se evita probarea unei legaturi intre cei doi, iar factura a fost achitata de inculpatul Tarr Atilla Csongor prin intermediul firmei sale. La randul sau, la data de 11 septembrie 2013, inculpatul Tarr Atilla Csongor, prin intermediul firmei sale, a emis o factura si o chitanta pentru lucrarile efectuate, care atesta faptul ca socrul inculpatului Taut Ioan Liviu ar fi achitat suma respectiva.

„La data de 20 februarie 2014, inculpatul Taut Ioan Liviu a pretins si primit de la inculpatul Tarr Atilla Csongor, plata contravalorii unui autoturism second hand, precum si cheltuielile ocazionate cu aducerea si inmatricularea autoturismului in tara, in valoare de aproximativ 1000 de euro. In schimbul acestui serviciu, inculpatul Taut Ioan Liviu i-a oferit informatii din dosarul penal de evaziune fiscala si i-a promis ca va discuta cu subordonatul sau, inculpatul Saitos Ioan, pentru ca acesta sa propuna o solutie favorabila.”, se arată în referatul procurorilor DNA

De asemenea omul legii s-a mai bucurat de servicii medicale la o clinică din Ungaria, servicii care ar fi fost  plătite prin intermediul firmelor omului de afaceri Attila Tarr, după cum reiese din rechizitoriul DNA.

În total, procurorii îi impută fostului şef de poliţie cinci acte materiale de luare de mită, iar subordonatului acestuia, Ioan Şaitoş luarea de mită şi favorizarea infractorului, dat fiind faptul că a clasat dosarul lui Attila Tarr, iar o firmă prietenă a acestuia s-a bucurat de materiale de construcţie din partea omului de afaceri pentru care a eliberat o factură şi o chintaţă fictive. În prezent dosarul se află pe masa judecătorilor, nefiind emisă nici o soluţie finală.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite