Portret: Franz Lamprecht este dirijorul de onoare al Sătmarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul german, care în cei 30 de ani de carieră a evoluat pe scene din toată lumea, s-a îndrăgostit de Satu Mare, unde a devenit cetăţean de onoare şi director muzical al Filarmonicii „Dinu Lipatti“ .

Profil

Născut 29 septembrie, 1951, Düsseldorf, Germania
Studii - Şcoala Superioară „Robert Schumann“ din Düsseldorf
Stare civilă – Căsătorit

A venit pentru prima dată la Satu Mare în anul 1992. „Am colaborat înainte de Revoluţie cu mai mulţi instrumentişti din Transilvania, astfel că, în 1990 am venit pentru prima dată în România într-o colaborare cu orchestra din Târgu-Mureş“, spune dirijorul. Din 1993 acesta este dirijor oaspete principal al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, iar incepând cu anul 2001 este Directorul Muzical al filarmonicii sătmărene.



Din Düsseldorf, în Sătmar

Corul bisericii catolice din oraşul natal Düsseldorf a reprezentat primul contact al lui Franz Lamprecht cu muzica clasică. „Corul bisericii mi-a deschis încă din copilărie apetitul pentru muzica clasică. Tatăl meu avea un pian şi mai cântam aşa din joacă. Pe la vârsta de 10 ani am început şi primele cursuri de muzică, la pian“, îşi aminteşte Lamprecht. Trei ani mai târziu, la vârsta de 13 ani a cântat la orgă în biserică. „Atunci am câştigat şi primii bani, din care ulterior mi-am plătit cursurile de percuţie, trompetă şi vioară“, mărturiseşte acesta. Decizia de a deveni dirijor a venit însă la finalul studiilor preuniversitare. „S-a alcătuit o orchestră a tinerilor care urma să aibă o mare reprezentaţie. Atunci am fost numit dirijor al acestei orchestre. La spectacol a fost şi un profesor de la Academia de Muzică din Düsseldorf care m-a felicitat şi m-a sfătuit să urmez această carieră, ceea ce s-a şi întâmplat astfel că în următorii şapte ani am fercventat cursurile de dirijorat ale Şcolii Superioare Robert Schumann din Düsseldorf “, îşi aminteşte dirijorul german. În Düsseldorf, Franz Lamprecht conduce propriile sale serii de concerte în sala locală din Tonhalle, precum şi un Festivalul de Muzică, „Schloss Benrath“, şi lucrează permanent cu mai multe coruri. Frecventele turnee de concerte şi invitaţii ca dirijor oaspete, în cei peste 30 de ani de carieră, l-au puratat în zeci de ţări din întreaga lume.

Dirijorul german a organizat zecile de turnee ale orchestrei Filarmonicii „Dinu Lipatti“


image
image


Powered By: VideoBuzz

Zur Verfügung gestellt von center.tv Düsseldorf.


Întrebări şi răspunsuri?

Care a fost cel mai important concert pe care l-aţi dirijat?

F.L. : Pentru mine întotdeauna următorul este cel mai important. În viziunea mea nu este un concert mai dificil sau mai greu, mai important sau mai puţin important. Sunt absorbit de ceea ce fac în prezent.

Este necesar ca dirijorul să aibă o afinitate faţă de operele pe care le pune în scenă?

F.L. : Un mare dirijor spunea căpoate să cânte doar ceea ce îi place. Este foarte adevărat şi eu am norocul să fac acest lucru, mai ales că sunt organizator de evenimente şi niciodată nu am dirijat un program impus, întotdeauna am ales ceea ce îmi plăcea. 

Ce-I place
Călătoriile sunt o pasiune pentru Franz Lamprecht. „Îmi place să călătoresc şi să cunosc culture şi limbi diferite. Am învăţat şi română, înţeleg, dar mai trebuie să exersev vorbitul“, spune Franz Lamprecht

Ce nu-i place
Peştele nu se numără printre preferinţele sale culinare. „Primul lucru care îmi vine în minte dacă mă gândesc la ceea ce nu îmi place este să mânânc carne de peşte sau ouă “, spune zâmbind dirijorul.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite