Paula Oneţ, senzaţia noului val al filmului românesc. Tânăra din Satu Mare câştigă premii pe bandă rulantă la festivaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paula Oneţ a primit deja numeroase premii pentru filmele de scurt metraj la diferite festivaluri din ţară şi străinătate. De câteva luni însă un lucru s-a schimbat în interiorul ei şi a decis să se dedice într-un totul profesiei, cea de regizor, punând pe planul secund partea materială. La pachet cu schimbarea din viaţa ei vine şi noul proiect, bazat pe povestea de viaţă a unui pelegrin pe care l-a cunoscut în Spania.

Tânăra de doar 26 de ani a realizat până acum poate ce alţii nu vor reuşi decât peste 10 ani. A terminat Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Cluj-Napoca, secţia Cinematografie, Fotografie şi Media, dar a studiat şi în Coreea de Sud, Turcia şi Spania fiindcă acestea au fost oportunităţile pe care i le-a oferit Universitatea din Bucureşti. 

A luat numeroase premii importante la festivalurile de film din ţară şi din străinătate. Acum se află în Valencia, acolo unde a rămas după terminarea studiilor de masterat. Paula a încetat să mai numere premiile şi festivalurile la care a a participat, nu din aroganţă, ci din credinţa că ele reprezintă doar confirmări ale muncii ei, care sunt importante până în punctul în care urmează un alt proiect, o altă provocare.  

"Cheia în orice facem este să trăim în prezent. Dacă în momentul în care filmezi tu te gândeşti la ce ai făcut în trecut, la câte premii ai luat sau la viitor înseamnă că nu trebuie să fi tu acolo, ţi-ai ales greşit personajul sau poate chiar nu ţi-ai ales meseria potrivită", mărturiseşte Paula Oneţ. 

Pasiunea ei pentru cinematografie a devenit mai mult decât un stil de viaţă, ci mai degrabă un fel de a fi care îi permite să se aplece asupra sentimentelor celor din jur, dar mai ales asupra eului interior pentru a se manifesta artistic şi liber, venind astfel în întâmpinarea a ceea ce poate mulţi dintre noi nu ne-am permite să facem, fiind constrânşi de partea financiară şi de responsabilităţile pe care le avem la locul de muncă.

Paula Oneţ filmând în Macedonia FOTO: arhiva personală

image

"Până acum am avut bursă de studiu sau bursă Erasmus, dar am şi lucrat pentru a putea plăti chiria şi a mă descurca, ceea ce m-a distanţat de pasiunea mea. Acum două sau trei luni m-am decis să nu mai lucrez nimic decât ceea ce serveşte pasiunii mele, fără a mai face nici un fel de compromis", povesteşte tânăra. 

O altă viziune despre viaţă

Sătmăreanca aplaudată pe marile scene ale festivalurilor recunoaşte că a decis să facă o schimbare drastică în viaţa ei după ce a plecat din România, ţară pe care o iubeşte, dar care nu i-a permis luxul de a acorda mai multă atenţie propriei sale persoane, pasiunilor şi dorinţelor ei, deoarece era nevoită să aibă două joburi pe lângă studii pentru a se descurca financiar în capitală, acolo unde a urmat primul an de masterat, după care a plecat pentru a-l studia pe al doilea în Spania.

"Această decizie de de a face o schimbare e practic rezultatul unui proces pe care l-am trăit în Spania. Suma pe care o câştigam în România lucrând opt ore pe zi am primit-o în bursa Erasmus. Pe lângă studii am avut timp să mă relaxez aici în Spania, am început să descopăr, să dansez, să mă dedic unor pasiuni personale de care nu am avut ocazia să mă bucur în România pentru că aveam două joburi. În momentul în care începi să ai timp pentru tine se întâmplă lucruri fascinante, felul în care vezi lumea se schimbă. Am început să mă joc mai mult cu ceea ce mi se întâmplă, inclusiv lucrurile pe care mi le imaginasem au început să devină realitate", povesteşte Paula Oneţ.

image

Schimbarea pe care a decis să o facă a fost potenţată şi după ce de ziua ei, în 5 octombrie, a hotârât să îşi ofere un cadou, unul special care până la urmă a ajuns să îşi lase amprenta asupra ei într-un mod care avea să îi schimbe nu doar energia interioară, cât şi să îi ofere încă o confirmare şi anume că ceea ce e menit să se întâmple se va întâmpla.  (Foto: Încrezătoare în forţele proprii, Paula a decis să se implice într-un proiect cu totul diferit. sursa: arhiva personală.)

Personajul misterios din Camino de Santiago

Noul ei proiect va fi un film care va avea ca şi protagonit principal un pelegrin pe care Paula l-a cunoscut într-un pelerinaj pe care l-a făcut în vară în regiunea El Camino de Santiago. Spune că pelerinajul a fost mai degabă unul spiritual şi nu religios, iar conexiunea cu natura a ajuat-o şi mai mult să îşi asculte intuiţia şi vocea interioară.  

"L-am cunoscut pe cel care va fi personajul principal al noului meu film în pelerinaj într-o zi ploioasă, ne-am adunat toţi într-un loc, acolo a început să vorbească despre faptul că trebuie să îşi ia pantofi noi, am înţeles mai târziu de ce era important acest amănunt. Îl vom numi P. ca să nu îi dezvălui încă identitatea, suferă de sindromul picioarelor neliniştite, o boală despre care eu nu ştiam. Aşa a decis P. să străbată lumea în lung şi în lat şi să devină pelegrin, iar în perioada următoare îl voi însoţi şi eu pentru că acesta va fi subiectul noului meu film", a dezvăluit Paula Oneţ, în premieră, pentru redactorii cotidianului ”Adevărul”.

Tânăra regizor crede atât de mult în noul ei proiect, încât se va dedica în totalitate noul ei film, despre care ştiu doar părinţii ei şi prietenele apropiate cu care se va întâlni în perioada Crăciunului când va veni în România să filmeze un alt film despre patru generaţii de femei.

"Fiindcă mi l-am propus scopul vieţii mele în următoarea perioadă vreau să mă dedic trup şi suflet acestui film. Sunt convinsă că voi obţine finanţare ca să pot să şi supravieţuiesc, să şi lucrez la film şi să am o viaţă normală fără să trebuiască să mai îmi iau încă un al doilea job pentru asta", încheie tânăra sătmăreancă. 

La doar 26 de ani, o sătmăreancă ia premii după premii pentru documentarele sale

Vă mai recomandăm:

Paula Oneţ, o sătmăreancă ce focusează viaţa prin documentare şi scurtmetraje

INTERVIU Regizorul Mircea Mureşan se destăinuie: „Am scos-o pe fata lui Dej, Lica Gheorghiu, din filmul «Răscoala» cu două tăieturi de foarfecă“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite