O autoutilitară care figurează ca furată din Italia a fost indisponibilizată la Petea până la finalizarea cercetărilor
0
La punctul de trecere a frontierei Petea s-a prezentat în cursul zilei de joi, pentru a intra în România, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Iaşi. Bărbatul conducea un autotractor marca DAF, cu remorcă, ambele înmatriculate în Maramureş.
La controlul de frontieră, poliţiştii au constatat că ieşeanul transporta o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter 312. După verificări, poliţiştii de frontieră au aflat că aceasta figurează ca fiind furată din Italia din martie 2014.
Şoferul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoutilitara ar fi furată, el doar a luat vehiculul dintr-o localitate din Italia şi trebuia să o transporte până în municipiul Suceava.
Autoutilitara, în valoare de aproximativ 22.250 lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar conducătorul auto este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Vă recomandăm şi
Statele Unite intenţionează să anuleze un program de beneficii comerciale cu Rusia