Numărul minorilor care fură este în creştere. Ieri au fost depistaţi şase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigaţii criminale, de siguranţă publică, precum şi cei din cadrul secţiilor de Poliţie Rurală au depistat în cursul zilei de ieri, 13 suspecţi de furt. Dintre aceştia şase sunt minori.

Unul dintre suspecţi, un bărbat în vârstă de 47 de ani, este reţinut în Arestul IPJ, urmând ca magistraţii să se pronunţe asupra cercetării sale în stare de arest preventiv. Acesta este acuzat că ar fi furat o geantă ce conţinea acte, sume de bani, carduri bancare şi cheile locuinţei, dintr-un birou al unei instituţii sătmărene. Ieri, poliţiştii Secţiei 9 Negreşti Oaş Poliţie Rurală, au fost sesizaţi de către Floare O., de 72 de ani, din Certeze, cu privire la comiterea unui furt din locuinţă. Aceasta reclama faptul că persoane necunoscute au pătruns în casa fiicei sale, forţând uşa de acces, şi au furat îmbrăcăminte şi aparatură electronică, în valoare de 4.300 lei. Peste câteva ore, hoţii au fost prinşi. Toţi trei sunt minori, cu vârste de 14, respectiv 17 ani, domiciliaţi în Bixad şi Turulung.

Un alt caz de furt a fost înregistrat la nivelul Secţiei 7 Carei Poliţie Rural. Ieri dimineaţa, Carmen T., de 37 de ani, din Berveni, a reclamat comiterea unui furt din locuinţă, arătând că persoane necunoscute au pătruns în incinta imobilului, nelocuit la momentul respectiv, şi au sustras aparatură electrică şi produse alimentare, în valoare aproximativă de 2.000 lei. Poliţiştii i-au depistat pe suspecţi, Iuliana S., de 49 de ani şi Nicolae S., de 53 de ani, din satul Lucăceni.
Şi Poliţiştii Secţiei 5 Petreşti Poliţie Rurală au identificat principalii suspecţi în cazul unui furt din locuinţa lui Vasile C., din Pişcolt, de această dată fiind sustrasă aparatură electro-casnică. Eugen R., de 41 de ani, Gheorghe B., de 22 de ani şi Marius O., de 33 de ani, sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Alţi doi minori, de 12 şi 14 ani,sunt cercetaţi pentru furtul unor păsări din gospodării, furturile fiind comise pe raza localităţilor Răduleşti şi Săuca, din curţile a doi bărbaţi de 83, respectiv 80 de ani.Tot ieri,poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au prins în flagrant doi tineri, de 14 şi 18 ani, în timp ce încercau să vândă ţevi metalice furate de pe un teren situat pe strada Aurel Vlaicu. Nicolae B., de 18 ani şi L.B., de 14 ani sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
   

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite